Mii de braşoveni şi turişti au particitat, vineri seară, la deschiderea Târgului de Crăciun şi au numărat, alături de primarul George Scripcaru şi ES Brendan Ward, ambasadorul Irlandei în România, secundele rămase până la aprinderea luminiţelor din Bradul de Crăciun şi din centrul istoric.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vă aşteptăm pe toţi cu cel mai frumos brad din România, un brad natural din pădurile Braşovului. Braşovenii şi oaspeţii care sunt astăzi prezenţi sau vor veni pe parcursul lunii decembrie la Braşov merită acest lucru, să se bucure de acest bradul de Crăciun şi de târgul minunat din Piaţa Sfatului. Suntem mai tradiţionali şi cred că la Braşov este cel mai frumos târg de Crăciun, cel mai frumos brad şi ne am bucurat şi de prezenţa domnului ambasador al Irlandei la Bucureşti. Mă bucur să anunţ că în Braşov vor fi evenimente foarte multe pe parcursul lunii decembrie, aici, în Piaţa Sfatului!”, le-a transmis primarul George Scripcaru celor prezenţi în centrul oraşului.

Deschiderea Târgului de Crăziun a fost marcată de un show de lasere, continuată de concertul lui Ştefan Bănică.

”Anul acesta oraşul este împodobit cu aproximativ 1,3 milioane de LED-uri, care readuc atmosfera sărbătorilor de iarnă clasice, prin decorurile şi luminiţele în culorile Crăciunului – alb (rece şi cald) şi roşu. Această combinaţie dinamică, inspirată de coloratele dulciuri de Crăciun, se regăseşte atât în bradul din Piaţa Sfatului, cât şi în decoraţiunile de pe stâlpi şi clădiri. Totodată, municipalitatea şi-a propus să creeze mai multe zone în care braşovenii şi turiştii se pot bucura de magia sărbătorilor de iarnă. Pe lângă Piaţa Sfatului, care găzduieşte şi Târgul de Crăciun, Aleea de sub Tâmpa devine un punct de atracţie. Aici, copiii vor avea la dispoziţie mai multe modele de decoraţiuni (maşinuţă, balon, tricicletă) din sute de luminiţe care vor crea momente feerice pentru cei mici. Şi aici, ca şi în alte zone ale oraşului, vor fi mai multe figurine de mari dimensiuni, care vor da posibilitatea vizitatorilor să îşi creeze propriile momente instagramabile”, a transmis Primăria Braşov.

Zona din faţa Rectoratului îi va întâmpina pe cei care vin în centru cu un mini Târg de Crăciun, iar Piaţa Sf. Ioan este acoperită de un cort imens de luminiţe.

Strada Republicii este acoperită de un tavan luminos şi încadrată de zeci de brazi de Crăciun, iar Piaţa Unirii îi întâmpină pe cei care o vizitează cu bradul de Crăciun şi scena naşterii Domnului Iisus. De asemenea, şi toate străzile din centrul istoric sunt luminate, fiind montate modele pe stâlpii de iluminat, iar B-dul Eroilor oferă o adevărată feerie de Crăciun.

În Târgul de Crăciun de la Braşov sunt 50 de căsuţe cu bunătăţi şi obiecte realizate de meşteşugarii şi artizanii braşoveni.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.