Ronnie Wood, chitarist al trupei The Rolling Stones, a anunţat că s-a vindecat de cancerul care îi afectase plămânul stâng, scrie NME.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a declarat pentru Metro: „Timp de trei luni am fost la controale. Totul e curat şi mi-au spus să merg să mă bucur de viaţă”.

„Din fericire”, a mai spus el, „cancerul a fost localizat în plămânul stâng şi am avut suficient noroc să fie eliminat de acolo. Nu a existat în altă parte a corpului, aşa că nu a fost necesară chimioterapia”.

El a primit diagnosticul în luna mai 2017 şi a fost operat de cinci ori. În urma operaţiilor, i-a fost îndepărtată o parte din plămân. 

Ronald David Wood, născut pe 1 iunie 1947, în Hillingdon (Anglia), este chitarist şi compozitor. Şi-a început cariera de chitarist ca membru al trupei The Birds, în 1964. A devenit cunoscut ca parte a formaţiei Faces, din care făcea parte şi Rod Stewart, şi a Jeff Beck Group. În 1975, el s-a alăturat formaţiei The Rolling Stones, la invitaţia prietenului său Keith Richards, după plecarea lui Mick Taylor din trupă. Primul album al grupului la înregistrarea căruia a participat Wood este „Black and Blue” (1976).

Pe lângă materialele de studio şi turneele realizate cu The Rolling Stones, Ronnie Wood a lansat şapte albume solo, cel mai recent - „I Feel Like Playing” - datând din 2010.

Ca membru al grupului The Rolling Stones, el a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989, iar a doua oară, ca membru al Faces, în aprilie 2012.

The Rolling Stones va întreprinde, în perioada 17 mai - 8 iulie, un turneu european, care va cuprinde 13 concerte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.