„România sălbatică”, amplu proiect documentar semnat de Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, premiat de publicul ediţiei de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), va fi lansat în cinematografele din ţară pe 17 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu trei zile înainte de lansare, pe 14 septembrie, va avea loc o proiecţie specială în avanpremieră, în reţeaua Cinema City, unde va putea fi vizionat, de la ora 19:30, concomitent, în 20 de oraşe din ţară: Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

La finalul proiecţiei-eveniment va fi difuzat, în exclusivitate, un making-of, prin intermediul căruia publicul va putea intra în culisele producţiei celui mai mare documentar despre natura din ţara noastră, anunţă distribuitorul, Transilvania Film.

Premiera de gală, în prezenţa întregii echipe, va avea loc pe 15 septembrie, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu" din Bucureşti, de la ora 19:30. Proiecţia documentarului va fi însoţită şi de un recital al Bucharest Film Orchestra, prima şi singura orchestră dedicată muzicii de film din ţară, dirijată de maestrul Tiberiu Soare. Biletele vor fi puse în vânzare prin Eventbook şi vor fi disponibile începând cu 1 septembrie.

Povestea celui mai amplu, complex proiect de film documentar despre România este narată de actorul Adrian Titieni, iar coloana sonoră e semnată de compozitorul Alexei Ţurcan. Piesa centrală a filmului România Sălbatică este completată de vocea Mădălinei Pavăl, care a adus folclorul din Bucovina pe ritmuri moderne în mainstream.

În acest weekend, „România sălbatică” va ajunge la Comic-con Summer Limited Edition, de vineri până duminică (27 – 29 august), prin intermediul unei instalaţii VR. Realizatorii documentarului, Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, vor povesti despre proiect, timp de aproape o oră, sâmbătă 28 august, de la 13:00, în cadrul unui panel.

Printre evenimentele speciale în cadrul cărora documentarul „România sălbatică” va mai putea fi vizionat se numără şi a patra ediţie TIFF Oradea, unde filmul va fi proiectat în aer liber, pe 18 septembrie, la Palatul Baroc.

Din 17 septembrie, „România sălbatică” va rula în peste 60 de cinematografe din întreaga ţară. Mai multe proiecţii speciale, dedicate elevilor, vor fi pregătite în mai multe oraşe. Detalii despre acestea vor fi anunţate în curând.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.