Robert De Niro va juca în „Wise Guys”, o dramă despre mafie. Realizat de Barry Levinson („Rain Man”, „Sleepers” şi „Wag the Dog”), acest film este centrat pe figurile a doi capi ai mafiei, Vito Genovese şi Frank Costello.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 1957, Genovese încearcă să-l asasineze pe Costello dar eşuează. Acesta din urmă, rănit în atac, încearcă să se retragă din mafie. Potrivit The Hollywood Reporter, Robert De Niro ar urma să interpreteze cele două roluri principale.

Cu acest film, Robert De Niro va face din nou echipă cu Nicholas Pileggi, scenaristul de la „Băieţi buni”, film emblematic despre gangsteri realizat de Martin Scorsese. Nu a fost anunţată o dată de lansare pentru „Wise Guys”. 

După „The Irishman”, lansat în 2019 pe Netflix, cel care a devenit chipul necontestat al filmelor cu gangsteri se va reîntâlni cu Martin Scorsese în „Killers of the Flower Moon”, o dramă poliţistă despre crimele comise în 1920 în Oklahoma în rândul populaţiei Osage, care va fi lansat în mai 2023 pe AppleTV+. 

Robert De Niro va fi şi pe afişul filmului „Amsterdam” de David O. Russell.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.