Cântăreaţa din Barbados Rihanna a anunţat lansarea unui nou titlu, "Lift Me Up", extras de pe coloana sonoră a filmului "Black Panther: Wakanda Forever", producţie ce va fi lansată pe 9 noiembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Interpreta melodiei "Kiss It Better" a făcut anunţul prin intermediul unui scurt videoclip publicat pe reţelele de socializare. 

 

"Lift Me Up" va fi lansată pe 28 octombrie.

Zvonul despre participarea Rihannei la coloana sonoră a sequelului "Black Panther" a fost vehiculat mult timp în presa americană. Miercuri, pe contul oficial al filmului Marvel a fost publicat un videoclip care sugera acest lucru: titlul „Wakanda Forever” a dispărut pentru a apărea doar un „R”, urmat de data de vineri.

"Lift Me Up" a fost scris de Rihanna împreună cu Ryan Coogler (regizorul "Black Panther 2"), Ludwig Göransson şi Tems, star nigerian R&B. Acesta din urmă a explicat că piesa a fost gândită ca un omagiu adus lui Chadwick Boseman, actorul principal din primul film "Black Panther", care a murit în 2019 de cancer la colon la vârsta de 43 de ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.