Castelul Bran a fost pentru o seară spaţiu de examen pentru 50 de elevi din şcoli profesionale şi licee tehnologice din Gorj, care după o săptămână de antrenament intensiv în tabăra România Meseriaşă, parte dintr-un proiect care încurajează refacerea şcolilor de meserii, au trebuit să dovedească că pot pregăti şi servi o cină care să răspundă oricăror exigenţe.
Castelul Bran a fost transformat pentru o seară într-un restaurant elegant în care angajatori şi reprezentanţi ai unor ministere, deşi invitaţi la o cină, au devenit şi membrii unei “comisii de examinare”. În aceeaşi seară, spaţiul elegant pregătit pentru invitaţi a devenit şi locul în care 50 de copii care studiază Turism şi alimentaţie publică au dat primul lor examen profesional.
Îmbrăcaţi în uniforme de ospătari, cu tăvile ţinute impecabil şi cu zâmbete largi au întâmpinat oaspeţi importanţi după doar o săptămână în care s-au antrenat din greu. Cina la castel a debutat cu un tur ghidat, iar din încăperile mai retrase se mai auzea din când în când câte un antrenor care încă lucra cu emoţiile de nestăpânit ale unor copii.
Cei 50 de elevi care au participat la ultima sătămână din tabăra România Meseriaşă, în seria de Tursim şi alimentaţie, au fost selectaţi la recomandarea profesorilor, dar şi pe criterii precum pasiunea, media şcolară, veniturile familiei.
”În general, copiii din şcolile profesionale provin din familii foarte sărace, sunt crescuţi, de multe ori, de un singur părinte sau chiar provin din centre de plasament. În consecinţă, avem copii care îşi doresc să facă o meserie, nu ştiu prea multe despre meseria respectivă sau de ce au ajuns acolo, de cele mai multe ori li se spune că e bine să aibă şi ei o meserie, se consideră nedemni, pentru că li se spune că la şcoala profesională ajung cei mai slabi. Oarecum, poate că e adevărat pentru că, cumva, toţi ne-am pierdut respectul pentru meseriaşi. Cumva, educaţia profesională a devenit Cenuşăreasa educaţiei din România şi am simţit că e un potenţial foarte mare”, a explicat coordonatorul proiectului “România Meseriaşă“, Mona Nicolici.
Copiii au fost pregătiţi de mentori, care le-au explicat ce presupune meseria pentru care ei se pregătesc şi i-au pus să facă în mod practic lucruri, dar şi de traineri şi psihologi, care au lucrat cu ei pe partea emoţională şi de dezvoltare personală.
„Ne-am îndreptat spre zona asta şi am încercat să îi aducem într-un fel de şcoală altfel, în care îi învăţăm să îşi dezvolte abilităţile personale, să lucreze în echipă, să comunice, să se prezinte în faţa unui angajator şi apoi lucrăm pe partea practică. Le-am adus mentori care să îi înveţe meseria lor, să îi pună să practice, iar rezultatele sunt excepţionale. (...) I-am învăţat că pot mult mai mult şi că pot mult mai mult decât să gătească într-o cantină sau într-un restaurant de mâna a doua. Le-am arătat că pot face asta la nivel foarte mare. (...) Au noţiuni teoretice şi cam atât. Adică intră în bucătărie, de exemplu, spunându-ne că ştiu să facă o iahnie de fasole şi aici ajung să facă foie gras. Sigur că şcolile nu le pot oferi asemenea condiţii, ceea ce e grav, pentru că ar trebui, dacă vrei să pregăteşti nişte bucătari, să le pui la dispoziţie toate dotările necesare, dar nu se întâmplă asta. Asta înccercăm să schimbăm prin România Meseriaşă, să aducem angajatorii în jurul şcolilor profesionale, să investească în ele şi apoi să îşi poată recruta de acolo forţă de muncă profesionistă”, a spus Mona Nicolici.
Unul dintre mentorii copiilor a fost Ioana Ţurcaş, de la American Hotel Academy, care a remarcat că, în teorie, elevii ştiau ce au de făcut, dar în practică, tremură, au emoţii şi se simt jenaţi.
“Cred că le lipseşte foarte mult încrederea de sine, cred că le lipseşte cineva care să îi aprecieze, să îi motiveze şi să îi răsplătească. Dar eu, stând cu ei aceste zile, mi-am dat seama că se poate. Chiar au potenţial şi doar au nevoie de un pic de îndrumare. În prima zi am învăţat care este rolul ospătarului şi, bineînţeles, am început cu atitudinea, apoi am redescoperit împreună arta servitului, am repetat cum să facem mise en place, importanţa fiecărui tacâm, a fiecărui pahar, am învăţat cum se ia o comandă, cum se deschide sticla de vin şi cum să servească vinul. Au şi cunoştinţe oenologice acum, deoarece am avut un seminar numai despre vin, şi cred că totul a culminat cu evenimentul de la castel” , a apreciat mentorul.
Pentru copii, experienţa a fost unică, iar cina de la castel, deşi a fost la finalul unei zile în care ei au muncit foarte mult, a fost testarea şi confirmarea faptului că atitudinea, concentrarea, seriozitatea şi munca în echipă sunt esenţiale în meseria lor.
Şi-au intrat în roluri odată cu sosirea primilor invitaţi şi nu au renunaţat la atitudinea pe care o impunea un asemenea eveniment nici măcar atunci când nu erau în preajma oaspeţilor. Cu spatele perfect drept şi cu o mână la spate alergau chiar şi în bucătărie, de unde mergeau să preia farfuriile.
“Am învăţat ce înseamnă o echipă, am învăţat tot ce trebuie să facem la un interviu de angajare. Am crezut că vom merge pe munte, dar nu mă aşteptam să fie oameni care să îşi dea tot sufletul aici ca noi să învăţăm atâtea şi să ne facem amintirea asta. A fost o surpriză totală. Din momentul în care am ajuns aici şi am început să învăţ despre această industrie, nu a fost niciun moment în care să regret ce am ales. Este şi foarte greu, dar dacă îţi place e imposibil să nu îţi iasă bine. Chef Cezar şi doamna Ioana ne-au învăţat multe lucruri, de genu să facem foie gras, servirea vinului, dar amândoi ne-au spus că cele mai importante sunt atitudinea şi zâmbetul”, a mărturisit Bianca, una dintre "ospătăriţele" de la castel.
Pe copii, antrenamentul din tabără i-a ajutat să îşi dea seama că meseria lor înseamnă mult mai mult decât ceea ce li se explicase la şcoală, dar şi că cele trei săptămâni de practică sunt mult prea puţin dacă vor să facă meseria asta la cel mai înalt nivel.
Cristiana are 15 ani şi studiază Turism şi alimentaţie la Colegiul Virgil Madgearu din Târgu Jiu. A venit în tabără un copil nesigur, timid şi crede că pleacă acasă cu totul altfel.
“Este clar că am acumulat mult mai multă experienţă faţă de colegii care nu au fost în această tabără, iar la şcoală nu învăţăm lucruri pe care le-am făcut aici, deci eu am învăţat lucruri pe care ceilalţi colegi nu le ştiu.”, spune ea.
Cât despre cina la castel, cuvintele nu îi mai ajung, dar recunoaşte că în spatele zâmbetelor pe care au învăţat să le afişeze ca nişte profesionişti s-au ascuns mii de emoţii şi tremurat de mâini şi de picioare.
“Am avut foarte multe emoţii. Este primul eveniment aşa de mare la care particip. Tremuram toţi la început, dar apoi a fost totul ok. Am văzut că totul e bine şi m-am îmbărbătat singură, că nu o să se întâmple nimic, nu o să scap nimic şi chiar s-a terminat cu bine. Dacă nu am vărsat nimic pe nimeni, a fost perfect. Mi-a fost foarte frică de asta”, a mărturisit la final eleva.
Chef Cezar, cel care a vegheat şi coordonat întreaga activitate din bucătărie, a recunoscut că, dacă ar fi depins de el, numele cinei la castel ar fi fost “Misiune imposibilă”, o misiune încheiată însă impecabil, în aplauzele juriului, copleşit de atenţia cu care a fost servit, şi în lacrimile copiilor care abia atunci au dat frâu liber emoţiilor şi au înţeles că tocmai au trăit o experinţă care le-a deschis altfel calea şi care ar putea să le schimbe viaţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
