Actriţa Reese Witherspoon s-a asociat cu brandul Net-a-Porter pentru a lansa o colecţie ce va include 21 de articole inspirate din tradiţiile vestimentare ale femeilor care trăiesc în statele aflate în sudul Statelor Unite ale Americii, informează contactmusic.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vedeta de cinema, în vârstă de 41 de ani, este director de creaţie al brandului de lifestyle Draper James. Noua ei colecţie vestimentară va include rochii, bluze, fuste, salopete şi poşete din paie

Articolele din această colecţie de inspiraţie ”sudistă” vor fi disponibile spre cumpărare începând de miercuri, în reţeaua Net-a-Porter.

Reese Witherspoon, născută pe  22 martie 1976, în New Orleans, este actriţă şi producător de film. În 2006, a fost premiată cu Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul din ”Walk the Line” (2005), care i-a adus şi un Glob de Aur şi un premiu BAFTA. Este cunoscută pentru seria filmelor ”Blonda de la Drept/ Legally Blonde”, dar şi pentru roluri în filme ca ”Wild” (2014) şi ”Bâlciul deşertăciunilor/ Vanity Fair” (2004). 

Reese Witherspoon a fost căsătorită în perioada 1999-2007 cu actorul Ryan Philippe, cu care are doi copii - Ava, născută în 1999, şi Deacon, născut în 2003. Vedeta americană s-a căsătorit apoi în 2011 cu impresarul Jim Toth, cu care are un fiu, Tennessee, născut în 2012.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.