Zece filme, cinci săptămâni şi un premiu ce constă într-un Smart TV sunt principalele elemente ale provocării „Războiul filmelor” propuse de Warner TV odată cu lansarea în România, pe 23 octombrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Telespectatorii sunt invitaţi să voteze filmul preferat pe platforma WarnerTV.ro. În fiecare săptămână va fi decis câştigătorul unui Smart TV, iar filmul care primeşte cele mai multe voturi va fi difuzat vinerea, de la ora 21:00.

Prima săptămână aduce faţă în faţă filmele „Constantine” (2005, r. Francis Lawrence), al cărui protagonist este Keanu Reeves, şi „Twilight” (2008, r. Catherine Hardwicke), cu Robert Pattinson şi Kristen Stewart în rolurile principale.

Între 23 şi 27 octombrie, telespectatorii pot vota preferatul, iar lungmetrajul câştigător va fi difuzat pe 29 octombrie.

În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, lupta se dă între lungmetrajele de acţiune „XXX: State of the Union” (2005, r. Lee Tamahori), cu Ice Cube şi Samuel L. Jackson, şi „Sucker Punch” (2011, r. Zack Snyder), cu Emily Browning şi Vanessa Hudgens în distribuţie. Învingătorul va fi difuzat pe 5 noiembrie.

Filmul fantasy „Reign of Fire” (2002, r. Rob Bowman), cu Christian Bale şi Matthew McConaughey, va fi supus votului împreună cu „The Whole Nine Yards” (2000, r. Jonathan Lynn), comedie de acţiune cu Matthew Perry şi Bruce Willis în distribuţie, în a treia săptămână a provocării, între 6 şi 10 noiembrie. Producţia care va primi cele mai multe voturi va fi difuzată pe 12 noiembrie.

A patra săptămână din „Războiul filmelor” aduce în prim-plan comediile „Wedding Crushers” (2005, r. David Dobkin), cu Owen Wilson şi Vince Vaughn în rolurile principale, şi „You’ve Got Mail” (1998, r. Nora Ephron), cu Tom Hanks şi Meg Ryan. Una dintre ele va fi votată între 13 şi 17 noiembrie, iar câştigătoarea va fi difuzată de Warner TV pe 19 noiembrie.

Ultima săptămână a provocării stă sub semnul misterului. „Se7en” (1995, r. David Fincher), cu Brad Pitt şi Morgan Freeman, şi „Sherlock Holmes” (2009, r. Guy Ritchie), cu Robert Downey Jr. şi Jude Law în distribuţie, vor fi în competiţie între 20 şi 24 noiembrie. Cel care va primi cele mai multe voturi va fi difuzat pe 26 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.