Deputatul Ovidiu Raeţchi, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5, povesteşte cum a fost muşcat de un pechinez în timpul unei acţiuni electorale, el continuând să discute amabil şi să-i zâmbească stăpânei câinelui, concluzia sa fiind că a luat-o ”razna complet” de la campania electorală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Tocmai m-a muşcat un pechinez în plină acţiune electorală. Mergeam prin Parcul Sebastian şi discutam două proiecte legislative când micul dragon (uşor chel, din ce-mi amintesc) a ţâşnit de sub o bancă şi, sub privirile tandre ale stăpânei, s-a înfipt direct în tibia mea”, povesteşte Raeţchi pe pagina sa de Facebook.

El spune că nu s-a ferit, ca să nu îl vadă electoratul ezitând.

”Nu m-am ferit, logic - să nu mă vadă electoratul ezitând; ba chiar am întins piciorul, venind în întâmpinarea locuitorului patruped din Sectorul 5. Şi, în timp ce zâmbeam cald şi prietenos stăpânei, cu pechinezul înfipt în picior, spunându-i să nu-şi facă nicio grijă şi mulţumindu-i practic pentru această muşcătură care mă onorează, mi-am dat seama că am luat-o totuşi razna complet de la campania asta electorală”, mai scrie Raeţchi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.