Regizorul şi producătorul Luc Besson s-a confruntat, marţi, cu cea care îl acuză că a violat-o de mai multe ori în timpul relaţiei lor, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Audiat pe 2 octombrie, Luc Besson a fost din nou convocat la Direcţia regională a poliţiei regionale din Paris pentru a se confrunta cu principala lui acuzatoare, actriţa şi manechinul Sand Van Roy, potrivit unor surse care au confirmat informaţia pentru Le Point. 

În cursul acestei întâlniri, care a durat aproximativ patru ore jumătate, "fiecare şi-a menţinut poziţia", a declarat pentru AFP Carine Durrieu Diebolt, avocata reclamantei. 

După 18 mai, influentul producător francez este vizat de acuzaţiile acestei actriţe în vârstă de 30 de ani, care a depus plângere a doua zi după o întâlnire cu el. 

Regizorul a denunţat imediat "acuzaţiile fanteziste". 

Actriţa a povestit anchetatorilor că a întreţinut relaţii intime cu cineastul în vârstă de 59 de ani timp de aproximativ doi ani şi în această perioadă s-a simţit obligată să ţină cont de relaţia lor profesională, potrivit unei surse apropiate anchetei. 

În iulie, tânăra a depus două plângeri pentru violuri comise anterior perioadei în care au avut relaţii. În total, ea a denunţat patru violuri, potrivit avocatei ei. 

"El vrea să ne facă să credem că este vorba despre o aşa-zisă poveste de dragoste armonioasă, dar elementele care reies din anchetă îi contrazic poziţia", a comentat avocata actriţei, evocând "incoerenţe" în versiunea lui Luc Besson. 

În cursul confruntării, "el nu a putut explica prezenţa unei vânătăi pe faţă, în jurul ochiului, din noaptea de 17 spre 18 mai, echimoză constatată de o unitate medico-judiciară", a detaliat Carine Durrieu Diebolt. 

"El a spus că nu a remarcat nimic pe chipul său", a spus pentru AFP Thierry Marembert, avocatul producătorului. 

Actriţa a mai adus la cunoştinţa autorităţilor şi mesajele trimise unui prieten şi psihiatrului ei, în care evoca "umilinţe pe care le-a suportat", a relatat avocata ei. 

Acuzaţiile acestei actriţe se adaugă celor depuse de alte opt femei în care îl acuză pe regizor de gesturi deplasate, agresiuni sexuale. 

Parchetul din Paris, care conduce investigaţiile, poate în orice moment să decidă clasare fără alte acţiuni, să dispună investigaţii complementare sau - dacă are dovezi suficiente - să deschidă o anchetă judiciară, obligatorie în materie penală. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.