Televiziunea Pro TV va difuza în direct finala emisiunii ”Supravieţuitorul”, marţi, de la ora 20.30, în care cei trei finalişti vor afla cine va primi titlul de ”unicul supravieţuitor” şi premiul în valoare de 100.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Au trecut 44 de zile în care concurenţii din «Supravieţuitorul» au încercat să facă faţă probelor dificile, în care şi-au făcut alianţe şi strategii şi au trăit în condiţii extreme, fără hrană şi lucrurile cu care erau obişnuiţi acasă. Membrii triburilor Tubig şi Hangin au luptat la începutul competiţiei în echipă, apoi individual în tribul Araw, iar cei eliminaţi au fost trimişi pe Insula exilului. Din exil, numai Lucian a reuşit să reziste şi s-a întors în joc”, au transmis reprezentanţii Pro TV.

Luni seara, în ultima ediţie înregistrată ”Supravieţuitorul”, concurenţii Otniela, Lucian, Robert, Andrei şi Iulian au fost supuşi unui număr de trei probe solicitante pentru a-şi asigura un loc printre finalişti. În urma probelor, în finală au ajuns Lucian, Otniela şi Iulian.

Juriul ”Supravieţuitorul” este format din foşti concurenţi - Adina, Andreea, Raisa, Mircea A., Mircea S., Andrei şi Robert.

Emisiunea ”Supravieţuitorul” are la bază formatul ”Survivor”, care a lansat genul reality în lume. Emisiunea a avut 18 concurenţi, care au petrecut 44 de zile în Filipine. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.