Primul cineclub românesc dedicat exclusiv filmelor realizate de femei, F-SIDES, a debutat luni seară în Spaţiul M60 din Bucureşti cu proiecţia lungmetrajului „La niña santa”, care a avut loc cu casa închisă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luna aceasta, tema cineclubului este „coming of age”. Pe lângă proiecţia lungmetrajului spaniol „La niña santa” (2004), regizat de Lucrecia Martel şi produs de Pedro şi Agustín Almodóvar şi Esther García, au loc discuţii în mediul online.

„În fiecare lună va exista o altă temă - de la suroritate, muncă şi educaţie la relaţia cu corpul. Am încercat să ne uităm la aspectele din vieţile femeilor care le sunt ignorate”, au spus organizatoarele cineclubului, Ioana Diaconu şi Alexandra Lulache. „Am pornit de pe un punct incluziv şi intersecţional, iar studiile ne-au făcut să fim mai conştiente de alegerile pe care le-am făcut. Cred că eram deja acolo, din punct de vedere feminist”.

Cineclubul şi selecţia realizată de Georgiana Vrăjitoru se adresează nu doar cinefililor, femeilor şi feministelor. „Am vrea să avem discuţia asta cu cât mai multe persoane, nu doar cu persoanele pasionate de film. De asta ne dorim să ajungem cu proiecţiile şi în cartiere, să ieşim din această nişă a pasionaţilor de film şi a oamenilor deja convinşi de subiect”.

Organizatoarele sunt în discuţii cu mai multe spaţii din Bucureşti, însă situaţia actuală îngreunează confirmările.

Ideea acestui cineclub s-a născut în timpul perioadei de izolare. „Logistic, a fost destul de complicat de gestionat. Pe de altă parte, ne-a încurajat să încercăm să fim mai active online. Invităm mamele şi adolescentele să discutăm. În acelaşi timp, zona online este şi destul de saturată acum. Este o perioadă dificilă pentru noi toţi”, au mai declarat ele.

Proiectul F-SIDES este construit în jurul conceptului „female gaze”, un termen care provine din teoria de film feministă, reprezentând perspectiva privitorului de gen feminin. Acesta a apărut ca răspuns la termenul „male gaze”, adus în atenţia publică în 1975 de teoreticiana feministă de film Laura Mulvey, care spune că filmul hollywoodian prezintă cu precădere perspectiva unui personaj sau regizor bărbat, în care personajul feminin îndeplineşte o singură funcţie, pe două nivele: obiect erotic pentru personajele din film şi obiect erotic pentru spectator.

Conceptul „female gaze” urmăreşte să redea autonomia şi iniţiativa privirii feminine şi să o scoată din statutul de obiect al dorinţei. Susţinând această idee, cineclubul propune un manifest dedicat conceptului „female gaze" şi a necesităţii imperative a unei comunităţi care caută, discută, vede şi oferă publicului mai multe filme făcute de femei.

Potrivit unei analize realizate de F-SIDES, 17.5% dintre filmele lansate în 2019 în cinematografele din România au fost regizate sau co-regizate de femei, ceea ce reflectă cifrele la nivel european şi mondial. În ultimii zece ani, 19% dintre producţiile româneşti din cinematografe au fost regizate sau co-regizate de femei. De asemenea, European Audiovisual Observatory atrage atenţia că la nivel european numai unul din cinci filme este regizat de o femeie.

Cineclubul va continua timp de cinci luni cu proiecţii în diverse spaţii din Bucureşti. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.