Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, marţi, că a semnat contractele pentru organizarea concertelor trupelor Guns’n Roses şi Depeche Mode pe Arena Naţională. La finalul celor două evenimente ce vor avea loc în luna iulie, organizatorii trebuie să înlocuiască 40% din suprafaţa gazonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a semnat contractul cu firma Emagic Live, care va organiza, în luna iulie, concertele trupelor Guns’n Roses şi Depeche Mode pe Arena Naţională.

”Evenimentele de asemenea anvergură, pe lângă bucuria fanilor, aduc şi o mai mare vizibilitate oraşului. Termenii în care am încheiat contractul sunt rezultatul unui efort administrativ şi a unor negocieri de câteva luni pentru că ne-am dorit mult ca acest acord să fie echitabil pentru părţi”, a scris, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Acesta susţine că, în administraţiile trecute, ”municipalitatea a încheiat contracte păguboasă în urma cărora PMB a ieşit în pierdere”.

”Am mai stabilit prin contract ca, după concert, Emagic Live să înlocuiască 40% din suprafaţa gazonului. Totodată, contractul stipulează că Primăria Capitalei va asigura funcţionarea optimă a utilităţilor şi facilităţilor, pe toată perioada contractuală”, a mai transmis primarul general.

Concertul Guns’n Roses va avea loc în 16 iulie, iar cel al trupei Depeche Mode în 26 iulie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.