Mette Frederiksen, prim-ministrul Danemarcei, a anunţat joi că este nevoită să amâne pentru a treia oară data nunţii, de această dată din cauza unui summit UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un mesaj publicat pe Facebook, alături de o fotografie în care apare împreună cu Bo Tengberg, ea a scris: „Sunt chiar nerăbdătoare să mă căsătoresc cu acest bărbat fantastic. Dar, evident, nu poate fi atât de uşor. Iar acum este vorba despre o întâlnire a Consiliului în Bruxelles, care va avea loc exact în acea sâmbătă din iulie când am planificat să ne căsătorim”.

„Trebuie să îmi fac treaba şi să am grijă de interesele Danemarcei. Aşadar, trebuie să modificăm din nou planurile. Ar trebui curând să ne putem căsători. Abia aştept să îi spun «Da» lui Bo (care, din fericire, este foarte răbdător)”, a mai scris şefa Executivului.

Întâlnirea Consiliului European va avea loc pe 17 şi 18 iulie, la Bruxelles, unde sunt aşteptaţi 27 de lideri europeni, potrivit The Guardian. Va fi primul summit după izbucnirea crizei sanitare provocate de noul coronavirus la care aceştia vor fi prezenţi fizic.

În timpul acestei întâlniri, liderii ar urma să discute planul de revenire din criză şi noul buget al Uniunii Europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.