Directorul de imagine John Bailey, preşedintele Academiei Americane de Film, instituţie care acordă premiile Oscar, respinge acuzaţiile de hărţuire sexuală care i-au fost aduse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Variety, într-o notă trimisă Academiei, John Bailey a spus că acuzaţiile care i se aduc, potrivit cărora el a încercat să atingă în mod inadecvat o femeie, în urmă cu un deceniu, pe un platou de filmare, sunt false.

Săptămâna trecută, televiziunea CBS şi revista specializată în industrie de film Variety, citând surse, au scris că Academia a primit trei acuzaţii în legătură cu John Bailey şi a deschis imediat o anchetă.

Directorul de imagine John Baily a precizat, în mesajul trimis Academiei, că materialele de presă care au apărut descriind reclamaţii înregistrate la această instituţie sunt false şi că au doar scopul de a îi afecta reputaţia, construită în 50 de ani de carieră.

Filmografia lui Bailey include 84 de titluri, printre care se numără “American Gigolo”, “The Big Chill”, “Groundhog Day”, “The Anniversary Party”, “The Way Way Back” şi “A Walk in the Woods”. În 2014, John Bailey a fost distins cu premiul pentru întreaga carieră al American Society of Cinematographers, dar nu a fost niciodată nominalizat la Oscar.

John Bailey, în vârstă de 75 de ani, prezidează instituţia de la Hollywood din august 2017. El i-a succedat lui Cheryl Boone Isaacs, care a condus la schimbarea pentru reformarea Academiei şi a deschis-o mai mult pentru minorităţile etnice. Ea însăşi de culoare, a fost nevoită să răspundă numeroaselor acuzaţii de discriminare rasială în Academie în cadrul campaniei #OscarsSoWhite, iniţiată pe reţelele de socializare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.