Trei comedii din Spania, Finlanda şi Franţa şi patru lungmetraje de animaţie, între care „Klaus” şi „The Nose or The Conspiracy of Mavericks” au fost nominalizate la premiile Academiei Europene de Film, care vor fi decernate într-o ceremonie fără public, ce va fi transmisă online de la Berlin pe 12 decembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La categoria „European Comedy” au fost selectate: „Advantages of Travelling by Train/ Ventajas de viajar en tren” (Spania), regizat de Aritz Moreno, „Ladies of Steel/ Terasleidit” (Finlanda), de Pamela Tola, şi „The Big Hit/ Un Triomphe” (Franţa), de Emmanuel Courcol.

La categoria „European Animated Feature Film” au fost nominalizate: „Calamity” (Franţa, Danemarca), de Rémy Chayé, „Josep” (Franţa, Belgia, Spania), de Aurel, „Klaus” (Spania), de Sergio Pablos, şi „The Nose or The Conspiracy of Mavericks” (Rusia), de Andrei Khrzhanovski.

Câştigătorii va fi aleşi de cei peste 3.800 de membri ai Academiei.

Pentru categoria scurtmetraj european au fost alese 24 de producţii candidate în cooperare cu importante festivaluri europene, care vor selecta 5 nominalizaţi ce vor fi votaţi de membrii Academiei.

Scurtmetrajele reprezintă ţări ca Portugalia, Bulgaria, Georgia, Kosovo, Franţa, Elveţia, Lituania şi Austria.

Nominalizările pentru cea de-a 33-a gală a premiilor EFA vor fi anunţate online, pe 10 noiembrie, în parteneriat cu Festivalul de la Sevilia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.