Cămaşa albă şi blazerul din piele, purtate de interpretul şi compozitorul american Prince în filmul ”Purple Rain” (1984), au fost adjudecate, la o licitaţie care a avut loc vineri, la Los Angeles, contra sumei totale de 192.000 de dolari, informează rollingstone.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecare dintre cele două piese vestimentare a fost cumpărată cu 96.000 de dolari, după ce valoarea lor a fost estimată iniţial între 6.000 şi 8.000 de dolari.

Proprietara celor două piese a spus că sora ei, make-up artist, le-a primit de la Prince după ce a lucrat cu artistul pentru filmul ”Purple Rain”.

Potrivit casei de licitaţii, costumaţia trebuia scoasă la licitaţie înainte ca starul american să moară, pe 21 aprilie.

”S-aîntâmplat ca, din păcate, el să moară. «Purple Rain» este ceea ce l-a făcut celebru. Probabil, pentru asta nu va fi uitat niciodată. Să avem o astfel de piesă este remarcabil şi o ocazie uimitoare”, a spus Joe Maddalena, fondator al casei de licitaţii Profiles in History, pentru The Guardian.

Vânzarea de la Los Angeles vine la o săptămână după ce chitara Yellow Cloud, una dintre favoritele lui Prince, a fost achiziţionată cu 137.500 de dolari de Jim Irsay, proprietarul echipei de fotbal american Indianapolis Colts.

Prince Rogers Nelson a murit la vârsta de 57 de ani, pe 21 aprilie, în urma unei supradoze accidentale cu un analgezic deosebit de puternic. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit în studioul lui de înregistrări Paisley Park din Chanhassen, un oraş din statul american Minnesota.

Cântăreţ, compozitor, aranjor şi instrumentist, considerat unul dintre cei mai inventivi muzicieni din epoca modernă, Prince s-a inspirat din artişti aparţinând unor genuri muzicale diferite, precum James Brown, The Beatles şi Jimi Hendrix. Printre piesele sale de succes se numără ”Little Red Corvette”, ”Let's Go Crazy”, ”When Doves Cry”, ”Cream” şi ”Get Off”. Originar din Minneapolis, a devenit cunoscut la sfârşitul anilor 1970 cu piesa ”Wanna Be Your Lover” şi, în următoarele decenii, a cucerit publicul şi topurile muzicale cu albume precum ”1999” şi ”Purple Rain”.

Prince a câştigat şapte premii Grammy şi cele 39 de albume ale sale s-au vândut în peste 100 de milioane de copii. Artistul a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun cântec original, în 1985, cu single-ul ”Purple Rain”, de pe coloana sonoră a filmului omonim.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.