Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia revine după 11 ani de absenţă, într-o ediţie de excepţie, care se va desfăşura pe durata weekend-ului 25-27 august, în Piaţeta Perla din Mamaia, începând cu ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul aniversar va aduce pe scenă cele mai sonore nume ale muzicii uşoare româneşti, alături de Orchestra Festivalului, dirijată de Daniel Jinga. Declarat sold-out, evenimentul va putea fi urmărit şi în transmisie directă, prin intermediul unor televiziuni naţionale, Kiss TV, Magic TV, Rock TV şi TVR2, care vor transmite live începând cu ora 19.00.

Liana Stanciu şi Aurelian Temişan vor fi prezentatorii festivalului.

„Ne face o plăcere deosebită să fim parte la acest festival cu totul şi cu totul special”, a declarat Horia Ghibuţiu, ofiţerul de presă al acestui eveniment, despre care a adăugat că „e o foarte frumoasă legătură între vechi şi nou. Practic, încercăm să ducem mai departe tradiţia acestuia, nu doar prin calitatea interpreţilor care i-au adus glorie festivalului în sine, ci şi prin punerea în scenă”. 

„Mi se pare extraordinar ce facem. Ştiţi că este un curent mondial. Toată lumea, de vreo 10 ani încoace, readuce muzica peste care s-a aşternut un pic de timp”. Justificând prin prezenţa curentului  „nostalgia”, care există la nivel internaţional, prin care mai mulţi artişti cântă din nou muzica anilor ‵80-‵90, realizatoarea de la Magic FM a declarat că „evenimentul ăsta a venit perfect. Era mănuşă. Se întâmplă într-un moment ideal”. Totodată, Liana şi-a mărturisit dorinţa ca această ediţie aniversară să nu fie unică: „Să nu ne oprim aici. Este o tradiţie pe care, dacă se poate, ar fi frumos să o reluăm”, a spus Liana Stanciu. 

„Realizam, cu fiecare kilometru pe care îl făceam, cât de fericit sunt să fiu din nou implicat în festival ca artist, ca prezentator şi ca om care va cânta alături de colegii lui în una dintre cele trei seri. Nu sper de la acest festival decât la un regal. Nu este un festival de competiţii în acest an, nu avem acele secţiuni de interpretare şi creaţie. Este un omagiu adus muzicii ‵60-‵70, până încoace, respectiv de la prima ediţie din ‵63. Asta omagiem: 60 de ani de la prima ediţie. Din păcate nu sunt şi 60 de ediţii în acelaşi timp, dar va fi clar o bucurie, o reuşită”, a declarat Aurelian Temişan, care a pregătit o surpriză muzicală sâmbătă seara. 

Directoarea Centrului de Cultură Judeţean Constanţa, Laura Stroe, a promis că îşi va concentra eforturile pentru ca acest eveniment să ajungă cel puţin la ediţia 60. 

Producătorul general al acestei ediţii a Festivalului Mamaia, Daniel Klinger, a precizat că deşi „nostagia şi amintirile frumoase din anii ‵80-‵90 fixează această emblemă a muzicii româneşti de Teatrul de Vară”, anul acesta festivalul va avea loc la Piaţeta Perla, spaţiu ce va asigura un număr mai mare de locuri decât cele precedente.

Restricţii de circulaţie pe perioada Festivalului Mamaia – 60

Corina Chiriac, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Loredana, Gabriel Cotabiţă, Horia Moculescu, Carmen Trandafir şi multe alte nume ale muzicii uşoare româneşti vor urca pe scena special amenajată în Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia.
Pentru organizarea acestui eveniment în condiţii de siguranţă atât pentru participanţi, cât şi pentru conducătorii auto se impun câteva restricţii de circulaţie. Astfel, în perioada 25.08.2023, ora 06:00 – 28.08.2023, ora 00:00 se restricţionează accesul auto de la Hotel Del Mar până la aleea de Acces Faleză 1. De asemenea, se interzice circulaţia, oprirea şi staţionarea auto în perimetrul restricţionat pentru maşinile care nu aparţin organizatorului cu excepţia autovehiculelor persoanelor cazate la Hotel Mihaela, Hotel Select şi Hotel Del Mar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.