Pete Shelley, cofondator şi lider al trupei punk Buzzcocks, unul dintre cei mai prolifici compozitori britanici, a murit la vârsta de 63 de ani, potrivit unui anunţ făcut joi seară de membrii grupului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ei au precizat: „Muzica lui a inspirat generaţii de muzicieni pe parcursul unei cariere de cinci decenii, iar împreună cu trupa sa şi ca artist solo a fost în atenţia industriei şi a fanilor din întreaga lume”.

Solistul a murit, aparent, din cauza unui atac de cord suferit joi, pe când se afla în Estonia, unde trăia.

Shelley este cel care a scris cel mai cunoscut cântec al trupei, „Ever Fallen in Love (With Someone You Shouldn’t’ve)”, lansat în 1978, la aproximativ doi ani de la înfiinţarea formaţiei.

Născut în Leigh, în 1955, Pete Shelley a început procesul de formare a Buzzcocks în Bolton, în 1975, împreună cu Howard Devoto.

Trupa a fost asimilată de scena punk britanică şi asociată cu aceasta de atunci. A găsit sprijin în grupul Sex Pistols şi, la rându-i, a ajutat la lansarea unora ca Joy Division.

Buzzcocks a lansat nouă albume de studio, cel mai recent datând din 2014, „The Way”. Grupul a cunoscut mai multe modificări de componenţă, iar în perioada 1981 - 1989 a luat o pauză. În prezent, din trupa fac parte Steve Diggle – chitară, voce (1977 - 1981, 1989 - prezent), bas (1976 - 1977), Chris Remington – bas (din 2008) şi Danny Farrant – tobe (din 2006).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.