Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internaţional, semnează regia filmului "Pe Adamant (Sur l’Adamant)". Filmul a câştigat în 2023 Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Din juriul care a acordat premiul a făcut parte actriţa americană Kristen Stewart, dar şi regizorul român Radu Jude. Documentarul poate fi vizionat în avanpremieră, la Bucureşti, în 9 martie la Cinema Elvire Popesco, iar din 15 martie, filmul ajunge în cinematografele din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Adamant este un azil unic – sau mai bine spus nu este un azil. Această structură plutitoare pe Sena, ancorată în centrul Parisului, găzduieşte adulţi care suferă de tulburări psihice, cărora le oferă o altfel de îngrijire, permiţându-le să se exprime liber prin artă. Pacienţii îmbrăţişează arta în toate formele ei – pictură, dans, film sau muzică - iar acest lucru îi fixează în timp şi spaţiu şi îi ajută să se recupereze sau măcar să îşi păstreze moralul. Filmul le descoperă cu grijă şi blândeţe personalităţile, vieţile de zi cu zi şi relaţiile. După cum spune însuşi Philibert documentarul îşi propune să „ne arate ceea ce ne uneşte, şi nu ceea ce ne face diferiţi”, încercând să schimbe astfel percepţia largă despre bolnavii cu afecţiuni psihice”.

Considerat unul dintre cei mai importanţi documentarişti, regizorul Nicolas Philibert a debutat în lumea filmului în 1978 cu filmul intitulat La Voix de son maître, şi a regizat numeroase filme precum "La Ville Louvre" (1990), "Le Pays des sourds" (1992), "Un animal, des animaux" (1995), "La Moindre des choses" (1996), "Qui sait?" (1999), "Être et avoir"  (2002), "Retour en Normandie" (2006), "Nénette" (2009). În 2023, regizorul a fost prezent la Bucureşti în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, unde a răspuns întrebărilor publicului prezent la proiecţiile cu filmele sale.

"Pe Adamant" este unul dintre cele mai apreciate filme ale ultimului an, fiind nominalizat la Premiile César, Premiile Academiei Europene de Film, Premiul LUX - Premiul European pentru Film al Publicului. Presa internaţională l-a primit cu foarte mult entuziasm: „Un film înduioşător, plin de simpatie şi curiozitate pentru tot ce este uman.” The Guardian, „Filmul este o mărturie plutitoare, care ne arată de ce sunt în stare oamenii, dacă reuşesc să-şi găsească calea.”, Hollywood Reporter. „Nicolas Philibert tranformă un loc al fragilităţii într-un regat” (Le Monde).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.