Partitura originală a piesei ”Eleanor Rigby” scrisă de mână de Paul McCartney va fi scoasă la licitaţie pe 11 septembrie, iar reprezentanţii casei de licitaţii se aşteaptă ca ea să fie adjudecată contra sumei de 20.000 de lire sterline.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul, scris de mână de Paul McCartney, care a compus versurile melodiei, este semnat de producătorul George Martin, potrivit BBC.

Rigby este numele inscripţionat pe o piatră funerară dintr-un cimitir din Liverpool, unde McCartney l-a întâlnit pentru prima dată pe Lennon, la o sărbătoare a bisericii.

Acte ale mormântului şi o biblie în miniatură, datată 1899 şi semnate, vor fi de asemenea scoase la vânzare. Ele au fost descoperite de o rudă când proprietatea a două dintre surorile vitrege Rigby a revenit ca moştenire familiei.

Paul Fairweather, de la Omega Auctions, a afirmat că este vorba despre o ”coincidenţă incredibilă” că cele două loturi au fost scoase la vânzare în acelaşi timp.

Cântecul ”Eleanor Rigby” a fost înregistrat pe albumul ”Yellow Submarine” (1966). El a fost folosit şi în lungmetrajul The Beatles cu acelaşi nume din 1969.

Partitura, scrisă cu creionul, conţine note potrivit cărora cântecul urma să fie înregistrat în studioul numărul doi Abbey Road din Londra şi trebuia să includă patru viori, două viole şi două violoncele.

Obiectul va fi scos la vânzare în cadrul licitaţiei Beatles Memorabilia, în Warrington.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.