Păcatele din cotidianul românesc, transpuse în filme recompensate la Cannes, dar ignorate acasă, pentru că îi obligă pe români să se privească în oglindă

Corupţie, lehamite, speranţe înşelate, mânie: tarele tranziţiei postcomuniste hrănesc cinematografia română în plină creştere, una care îl aşază pe spectator în faţa unei oglinzi puţin flatante. De multe ori, spun regizorii români numiţi ”ai noului val”, temele pe care le abordează îi obligă să aibă la îndemână un impermeabil, pentru a se feri de jignirile compatrioţilor, nemulţumiţi de ceeea ce văd în peliculă, ca într-o oglindă. De 26 de ani, România rămâne tributară verbului „a te descurca”, iar filmul românesc nu ocoleşte acest mare păcat.