Peste 13 kilograme de praf de aur comestibil, mai mult de 130 de kilograme de vită Miyazaki Wagyu şi 1.400 de sticle de şampanie vor fi servite, anul acesta, la Balul Guvernatorilor Academiei Americane de Film, care are loc imediat după decernarea premiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Wolfgang Puck, bucătarul care de 24 de ani pregăteşte meniul pentru balul dat de guvernatorul Lois Burwell, a prezentat joi preparatele pentru cei 1.500 de invitaţi ai petrecerii de anul acesta.

Vor fi servite peste 50 de feluri de mâncare, între care antreuri ce vor cuprinde ravioli cu morcov şi trufe negre, parfait de caviar cu praf de aur de 24 de karate, ouă de prepeliţă şi cocktailuri.

Echipa care va pregăti evenimentul este formată din o mie de persoane, care vor servi 800 de crabi şi vor turna 10.900 de pahare din vinul produs de crama lui Francis Ford Coppola, scrie Reuters.

Puck, care a inclus în meniu şi mâncare vegană şi fără gluten, a spus: „Atâta vreme cât Oscarurile nu s-au săturat de mine, eu nu m-am săturat de Oscar”.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc duminică, la Los Angeles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.