Seria de tururi "Dor de Bucureşti" a debutat în weekend de pe Calea Victoriei, trecând pe la Biserica Kretzulescu şi Palatul Cesianu-Racoviţă, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Satului. Astfel de tururi vor fi organizate lunar şi oferite gratuit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nordis Travel, cea mai nouă agenţie de turism de lux din România, a marcat relaxarea restricţiilor anti-pandemice prin turul ghidat „Dor de Bucureşti”, prin care a dorit să le amintească românilor că au o capitală boemă, cu numeroase bogăţii văzute şi nevăzute. 

Reprezentanţii Nordis Travel spun că au simţit, la fel ca toată lumea, dorul de a ieşi, de a respira frumuseţea primăverii, aşa că au sărbătorit primul weekend fără mască printr-un tur turistic „de redefinire a luxului urban, care trece prin suflet”.

„Lux nu înseamnă doar scump. Luxul poate fi definit prin experienţa şi emoţiile pe care ţi le oferă o clădire istorică, o arhitectură deosebită sau un colţ de stradă cu poveste”, a explicat Anca Drugan, managing partner şi CEO Nordis Travel.

Turul „Dor de Bucureşti” a pornit pe Calea Victoriei, de la Cercul Militar Naţional, a trecut pe lângă cofetăria şi hotelul Capşa, Teatrul Odeon şi Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” şi a făcut un popas după Palatul Telefoanelor. Prilej de poveşti despre fostul Teatru Naţional, unde se află acum un hotel, care a reprodus faţada vechiului teatru, prăbuşit în urma bombardamentelor din 24 august 1944. Următoarea oprire, lângă Biserica Kretzulescu, în dreptul statuii lui Corneliu Coposu - aflată într-un dialog simbolic cu statuia lui Iuliu Maniu, amplasată pe partea cealaltă a Căii Victoriei.

Apoi, ghidul turului „Dor de Bucureşti”, Ştefan Saris, i-a provocat pe turişti la o nouă discuţie în faţa fostului Palat Regal - despre marile figuri ale istoriei României moderne, despre Statuia lui Carol I şi Biblioteca Centrală Universitară, cu impresionantul fond de manuscrise şi carte veche distrus la revoluţia din decembrie 1989.

Turul a continuat pe strada Boteanu, pe lângă sediul Uniunii Arhitecţilor, Palatul Boteanu şi Biserica Boteanu-Ienii, după care participanţii la excursie au vizitat Palatul Cesianu Racoviţă, unde se află în prezent casa de licitaţii Artmark.

„Dor de Bucureşti” înseamnă şi dor de tablourile şi sculpturile găzduite de Muzeul Naţional de Artă al României şi, de asemenea, dor de casele pline de energie de la Muzeul Satului - următoarele episoade ale călătoriei de weekend.

Turul Nordis Travel s-a încheiat la un restaurant din nordul Capitalei, cu delicatese mediteraneene şi cu anunţul că agenţia va continua să ofere lunar tururi ghidate, de fiecare dată altfel, cu tematici diferite, pentru a arăta mereu ceva nou din splendoarea ştiută şi neştiută a Bucureştiului.

Fiecare astfel de eveniment va fi anunţat cu o săptămână înainte pe pagina de Facebook a agenţiei, astfel încât oricine să se poată înscrie. 

Nordis Travel este o agenţie de turism lansată recent de Nordis Group, grupul de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea ansambluri hoteliere şi rezidenţiale de lux. Grupul de firme este format din 7 entităţi: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel si Nordis Property Man-agement.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.