O nouă serie de abonamente pentru ediţia de anul viitor a Festivalului Untold a fost scoasă la vânzare, miercuri după-amiază, preţul acestora fiind de 119 euro plus taxe. Până în prezent s-au vândut 30.000 de abonamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit organizatorilor festivalului, miercuri, de la ora 14.00, au fost puse în vânzare pentru toţi fanii festivalului, chiar şi pentru cei care nu s-au înregistrat, abonamente pentru Untold 2019, la preţul de 119 euro plus taxe. De asemenea, se pot achiziţiona şi abonamente VIP la preţul de 269 de euro plus taxe.

În prima etapă de vânzare s-au epuizat 15.000 de abonamente în mai puţin de 3 minute. Atunci, organizatorii au anunţat că vor fi disponibile doar 10.000 de abonamente, însă numărul extrem de mare de fani care doreau să-şi asigure locul pentru Untold 2019 i-a determinat pe reprezentanţii festivalului să crească numărul acestora.

Şi pentru a doua rundă de vânzare, care a avut loc marţi, 20 noiembrie, organizatorii au anunţat că vor fi disponibile doar 10.000 de abonamente, însă datorită interesului foarte mare din partea fanilor, reprezentanţii festivalului au hotărât să suplimenteze din nou numărul acestora cu încă 5000 şi acestea epuizându-se în mai puţin de 10 minute.

Festivalul Untold are loc între 1 şi 4 august la Cluj Napoca.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.