Facultatea de Drept a Universităţii Pittsburgh din Statele Unite a introdus în programa sa de studiu un curs de criminalistică inspirat din serialul ”The Wire”, produs şi difuzat de postul de televiziune HBO, informează site-ul revistei New Musical Express.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serialul ”The Wire”, creat de David Simons, care a fost difuzat timp de cinci sezoane, va sta la baza ”Crime, Law and Society in «The Wire»”, un curs universitar dedicat problemelor contemporane din sistemul judiciar american.

Studenţii Facultăţii de Drept de la Universitatea Pittsburgh vor viziona primul sezon din serialul ”The Wire” şi, apoi, cel puţin încă un sezon al show-ului HBO, pentru a analiza şi a dezbate o serie de chestiuni importante din societatea actuală americană, precum lupta împotriva traficului de droguri, violenţele comise cu arme de foc şi răspunderea poliţiştilor. 

Ei vor aborda şi alte chestiuni, inclusiv ”cele rasiale, religioase, manipularea poliţienească a statisticilor infracţionale, încarcerările în masă, folosirea forţei brute, discriminările bazate pe gen şi organizaţiile infracţionale”, au precizat reprezentanţii universităţii americane.

Înainte de a se înscrie la acest curs, studenţii sunt avertizaţi în privinţa faptului că serialul ”The Wire” conţine ”o cantitate considerabilă de violenţă, conţinuturi pentru adulţi şi limbaj neprotocolar”. 

”Unii dintre studenţi vor considera că aceste conţinuturi sunt ofensatoare”, spun reprezentanţii universităţii. 

Dacă vor alege să se înscrie la acest curs, studenţii vor trebui ”să investească o cantitate mare de timp în afara cursului, pentru a viziona serialul «The Wire»”, au adăugat ei. 

Cursul va fi predat de profesorul David A. Harris, iar studenţii vor trebui să prezinte o lucrare scurtă în timpul semestrului şi o lucrare mai lungă la finalul cursului. 

”The Wire” este un serial american poliţist, filmat şi produs în Baltimore, Maryland. Creat şi scris de David Simon, fost jurnalist de investigaţie criminalistică, serialul ”The Wire” a fost difuzat de postul de televiziune american HBO. Show-ul a avut premiera pe 2 iunie 2002 şi s-a încheiat pe 9 martie 2008, totalizând 60 de episoade, ce au fost difuzate pe parcursul a cinci sezoane. Această producţie de televiziune, care l-a avut în rolul principal pe actorul Dominic West, a fost apreciată de criticii de specialitate, primind două nominalizări la premiile Primetime Emmy şi câştigând un trofeu DGA (Directors Guild of America), un trofeu WGA (Writers Guild of America) şi un Peabody Award. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.