Noile prototipuri ale uniformelor Armatei Române, cele de oraş pentru Forţele Aeriene şi Forţele Terestre, care marchează prima schimbare a acestora după 1948, au fost create de designerul Alexandru Ciucu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Uniformele au fost prezentate în premieră marţi, în cadrul unui eveniment derulat la Cercul Militar Naţional, cu câteva zile înaintea sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire. La eveniment au fost prezenţi şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, precum şi şeful Direcţiei logistice a Statului Major al Apărării, generalul de brigadă Constantin Negrea.

Designerul român consideră onorantă propunerea primită din partea Ministerului Apărării Naţionale şi a realizat întregul proiect pro bono, fără nicio pretenţie financiară.

„Noul design al uniformelor, adresat momentan doar Forţelor Terestre şi Forţelor de Aviaţie, porneşte de la tradiţia vestimentară a Armatei Române din cele două momente cruciale ale istoriei noastre recente - Războiul de Independenţă şi Marea Unire de la 1918, şi este desăvârşit cu influenţe ale uniformelor militare din cele mai importante armate partenere NATO: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa. Îmi doresc ca militarii Armatei Române să poarte cu mândrie şi cu demnitate aceste uniforme pentru că sunt gândite, studiate şi create să îi pună în valoare din primul moment în care sunt observate. Sunt, de asemenea, făcute să fie comode, rezistente şi practice”, a declarat Alexandru Ciucu.

"Este un proiect imens în care m-am implicat cu mare plăcere, pro bono, pentru că îl consider cadoul meu pentru ţară într-un an centenar. În curând se împlineşte un an fără regele Mihai, personal, dedic această colecţie de uniforme memoriei Majestăţii Sale", a adăugat el. 


Alexandru Ciucu a explicat noutăţile în materie de design ale noilor uniforme: “Uniforma de oraş este purtată de militari în cadrul activităţilor de reprezentare ale Armatei Române, atât în acţiunile cotidiene legate de îndatoririle de serviciu cât şi în cele cu caracter public şi de ceremonie. Conform studiilor efectuate cu această ocazie la Muzeul Militar Naţional, vipuşca de contrast este un element pe care îl găsim fără excepţie, sub diferite culori, în uniforma românească, încă din 1832 şi până în preajma primului război mondial. În acea perioadă are loc o schimbare majoră de design a uniformei de război, atât în România cât şi la nivel internaţional, în sensul simplificării şi a creşterii utilităţii ei în mod special prin prisma capacităţii de camuflare. Apar pentru prima dată buzunarele exterioare, diferenţiate ca design în funcţie de grad; cele cu burduf şi capac pentru ofiţeri şi generali şi cele doar cu capac pentru subofiţeri şi soldaţi. Se păstrează acest element tradiţional de diferenţiere ierarhică şi în construcţia estetică a noilor uniforme".

Elementele moderne, preluate şi reinterpretate, din uniformele principalilor parteneri NATO, vizează forma rotunjită a buzunarelor şi culoarea uniformelor franceze, forma şi mărimea chipiului englezesc, conceptul pantalonului în contrast cu vestonul, tipic armatei germane moderne, croiala cambrată specifică italienilor şi stilul pălăriei militarilor femei americane.

Un element de noutate în uniformele armatei române este adus de faptul că gradele nu mai sunt diferenţiate cromatic în funcţie de armă. Ele au fond maro închis pentru toate forţele terestre şi fond bleu pentru toate forţele aeriene.

Potrivit creatorului, ţesătura propusă este un amestec de lână merinos şi cordura. Cordura este o fibră sintetică, de înaltă tehnologie, special creată pentru a oferi o rezistenţă mai mare la acţiunea factorilor mecanici - frecare, rupere - dar şi a celor de natură chimică - pentru stabilitate superioară a culorii la expunere solară sau la contactul cu diverşi detergenţi sau compuşi chimici. 

În funcţie de specificul fiecărei categorii de forţe ale armatei, culorile noilor uniforme sunt diferite. 

Forţele terestre: fond bej cu vipuşcă bej pentru soldaţi şi subofiţeri şi fond bej cu vipuşcă maro închis pentru ofiţeri şi generali. Pentru o rezistenţă mai mare la murdărire, în cazul forţelor terestre există pentru toate gradele şi varianta pantalonului sau a fustei de culoare maro închis. Acestea se pot folosi doar în timpul serviciului, nu pe stradă şi nu la ceremonii.

Forţele aeriene: fond albastru închis cu vipuşcă albastru închis pentru soldaţi şi subofiţeri şi fond albastru închis cu vipuşcă bleu pentru ofiţeri şi generali. Compoziţia este de 40% lână şi 60% cordura.

Atât pentru militarii din forţele terestre cât şi pentru militarii din forţele aeriene, uniforma prezintă aceeaşi linie a croielii şi aceleaşi elemente de construcţie. Diferă doar culoarea şi unele detalii de diferenţiere ierarhică.

Este prima schimbare stilistică a uniformelor, după 1948, renunţându-se astfel la designul de inspiraţie rusească din ultimele decenii, şi dorindu-se a se apropia, inclusiv la nivel de comunicare vizuală, de aliatele Armatei Române din cadrul NATO, dar şi de o abordare modernă a materialelor şi a croielii uniformei, de la pantalon până la chipiu.

Alexandru Ciucu a oferit Ministerului Apărării Naţionale prototipurile noilor uniforme şi un set complet de fotografii de înaltă rezoluţie cu fiecare dintre acestea, urmând ca apoi să ofere pro bono tiparele şi consiliere specializată în executarea uniformelor în serie, dacă aceasta va fi solicitată de Minister.

Alexandru Ciucu este, încă din anul 2010, furnizor al Casei Regale a Romaniei. În anul 2013 a fost ridicat la rangul de Maestru, graţie creaţiilor sale vestimentare şi a serviciilor de Înaltă Croitorie oferite.  

Designerul a realizat în ultimii ani vestimentaţii pentru regele Mihai şi principele Radu, precum şi pentru preşedintele Klaus Iohannis. La nivel internaţional, principele Albert de Monaco, regele Simeon al Bulgarilor, dar şi mulţi oameni de afaceri de pe Riviera Franceză au ales sa poarte costume realizate la comandă de Alexandru Ciucu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.