Netflix şi Shondaland au făcut public un videoclip de un minut din sezonul următor „Bridgerton”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul unui eveniment dedicat fanilor, au fost dezvăluite mai multe noutăţi despre noul sezon, care va fi lansat în două părţi, în 16 mai şi 13 iunie.

La acesta au luat parte producătoarea executivă, Shonda Rhimes, showrunner-ul sezonului 3, Jess Brownell, autoarea romanelor originale Bridgerton, Julia Quinn, şi membrii distribuţiei: Nicola Coughlan, Luke Newton, Golda Rosheuvel, Adjoa Andoh, Claudia Jessie, Luke Thompson şi Martins Imhangbe. Evenimentul a dezvăluit titlurile episoadelor, fotografii exclusive ale personajelor, un anunţ surpriză despre o nuntă pentru fani şi un sneak peek din viitorul sezon.

Panelul a început cu o conversaţie între Shonda Rhimes şi Jess Brownell despre lucrurile la care se pot aştepta fanii de la sezonul trei, împreună cu informaţii de la autoarea Julia Quinn despre adaptarea materialului sursă. Ele au confirmat includerea momentului preferat al fanilor din romanul „Îndrăgostită de domnul Bridgerton", în care Penelope Featherington (Nicola Coughlan) îi bandajează mâna lui Colin Bridgerton (Luke Newton) după ce acesta se taie accidental. Jess Brownell a dezvăluit apoi titlurile episoadelor.

Apoi, lui Rhimes, Brownell şi Quinn li s-au alăturat distribuţia pentru a vorbi despre evoluţia personajelor în următorul sezon şi au prezentat un nou pretendent pentru Penelope - Lord Debling (Sam Phillips).

De asemenea, fanii s-au bucurat de fotografii exclusive din noul sezon cu personajele lor preferate, printre care Eloise Bridgerton (Claudia Jessie), Benedict Bridgerton (Luke Thompson), Queen Charlotte (Golda Rosheuvel), Lady Danbury (Adjoa Andoh), Cressida Cowper (Jessica Madsen) , Will Mondrich (Martins Imhangbe), Alice Mondrich (Emma Naomi) şi surorile Featherington Prudence Featherington (Bessie Carter) şi Philipa Featherington (Harriet Cains).

Surpriza zilei a venit de la Adjoa Andoh şi Golda Rosheuvel, care au dezvăluit că Netflix va sărbători dragostea comunităţii şi va recompensa un cuplu de super-fani cu o nuntă în tematica Bridgerton. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.