Netflix a comandat două noi sezoane pentru serialul „Bridgerton”, care a debutat în decembrie 2020 pe platformă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Deşi producţia pentru sezonul secund nu s-a încheiat încă, Netflix a comandat deja sezoanele 3 şi 4 din cel mai popular serial al său, potrivit Variety. Primul sezon „Bridgerton” a fost vizionat, potrivit serviciului de streaming, de pe mai mult de 82 de milioane de conturi.

Creat de Chris Van Dusen pe baza romanelor scrise de Julia Quinn, primul sezon al serialului „Bridgerton” a avut-o în centru pe Daphne Bridgerton (interpretată de Phoebe Dynevor), fiica cea mare a puternicei familii Bridgerton. Ea şi-a făcut debutul pe piaţa competitivă a mariajelor din înalta societate londoneză din perioada Regenţei. L-a cunoscut pe dezirabilul duce de Hastings (Regé-Jean Page), burlac convins şi, din punctul de vedere al mamelor debutantelor, partida sezonului. La finalul primului sezon, cei doi s-au căsătorit şi aveau deja un copil.

Actriţa Simone Ashley, cunoscută pentru rolul din „Sex Education”, este protagonista celui de-al doilea sezon al „Bridgerton”. Ashley interpretează rolul Kate Sharma, de care se îndrăgosteşte Antony Bridgerton (jucat de Jonathan Bailey), fratele protagonistei primului sezon.

Sezonul al doilea al producţiei Shondaland are la bază a doua carte din seria semnată de Quinn, „The Viscount Who Loved Me”.

Producători executivi sunt Shonda Rhimes, Betsy Beers şi Chris Van Dusen, creator şi showrunner.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.