Muzeul Madame Tussauds a decis ca modelele din ceară ale prinţului Harry şi soţiei sale Meghan Markle să fie expuse separat de cele ale familiei regale, în zona dedicată personalităţilor de la Hollywood, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cuplul, ducele şi ducesa de Sussex, a renunţat la îndatoririle regale pentru cariere independente de cealaltă parte a Atlanticului şi au semnat contracte pentru a produce conţinut pentru Netflix, Spotify şi Apple. 

Acum, statuile de ceară au fost mutate din secţiunea dedicată regalităţii la Madame Tussauds din Londra pentru a se alătura altor celebrităţi, a precizat joi faimosul muzeu.

"'Harry şi Meghan s-au mutat într-o nouă zonă - Madame Tussauds din Londra a mutat statuetele prinţului Harry şi a lui Meghan Markle în zona Awards Party, ca să reflecte mutarea lor de la Frogmore la Hollywood'', a precizat Madame Tussauds într-un comunicat, referindu-se la fosta reşedinţă britanică a cuplului, Frogmore Cottage.

Luna aceasta, un serial documentar de televiziune despre probleme de sănătate mintală, creat de Harry împreună cu Oprah Winfrey, va avea premiera pe platforma de streaming Apple TV+.

Harry a apărut în podcastul "Armchair Expert", găzduit de actorul amercian Dax Shephard, în care şi-a comparat viaţa cu "Truman Show", un film despre un bărbat care ajunge involuntar personajul principal al unui reality show popular în întreaga lume.

El a mai povestit că, pe când şi-a început relaţia cu Meghan, s-au întâlnit într-un supermarket pentru a evita paparazzi şi că se bucură de mai multă libertate după ce s-au mutat în California cu fiul lor Archie.

''Trăind aici, acum, pot merge cu capul sus şi mă simt altfel, umerii îi ţin mai relaxaţi, şi la fel şi ea, poţi merge dintr-un loc într-altul simţindu-te puţin mai liber'', a spus el. ''Îl pot plimba pe Archie în spatele bicicletei. Nu aş fi avut niciodată şansa să fac acest lucru'', a mai spus prinţul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.