"Matilda", versiunea musical a lui Matthew Warchus bazată pe cartea de succes a lui Roald Dahl, va deschide anul acesta London Film Festival, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Musicalul, în care Emma Thompson este Miss Trunchbull, Lashana Lynch - Miss Honey şi Alisha Weir în rolul titular, va fi prezentat la ediţia a 66-a a festivalului, pe 5 octombrie, cu două luni înainte de premieră. 

Dahl şi-a publicat povestea, bestseller pentru copii, în 1988. Povestea, despre o fetiţă cu puteri telekinetice care iubeşte să citească în ciuda părinţilor abuzivi şi a unei profesoare feroce, a fost adaptată pentru ecran în 1996 de Danny DeVito.

Dennis Kelly a adaptat romanul pentru scenă în 2009, cu muzică şi versuri de Tim Minchin. Producţia pentru scenă, care a fost regizată de Warchus, a avut premiera la Stratford-upon-Avon în 2010, înainte de a fi transferată în West End şi pe Broadway. A câştigat mai multe premii şi a avut un succes considerabil de box office.

În film vor juca şi Stephen Graham şi Andrea Riseborough în rolurile părinţilor Matildei, iar Kelly a semnat scenariul.

Anul trecut, festivalul a fost deschis de filmul "The Harder They Fall" cu Idris Elba.

Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Londra BFI va avea loc între 5 şi 16 octombrie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.