Musicalul "Mamma Mia!", una dintre cele mai apreciate producţii de acest gen din lume, desemnat "spectacolul anului 2018" în România, va avea loc pe 28 decembrie 2022, la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19.00, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Mamma Mia!" revine după o pauză de doi ani, cu o distribuţie de excepţie, din care fac parte nume de vedete şi artişti celebri precum Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Ţurcaşiu, Ecaterina Ladin, Silviu Mircescu şi Bianca Purcărea.
 
Artiştii vor dansa şi vor cânta alături de spectatori pe muzica inspirată de celebra formaţie ABBA, într-o poveste despre dragoste şi familie, plină de energie, amuzament şi culoare. Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producţia dispune de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice.
"Mamma Mia!" prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Tânăra se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe mica insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante şi vor încânta publicul prezent.
 
Producţia artistică aduce pe aceeaşi scenă peste 70 de artişti şi 200 de costume, care dau viaţă personajelor complexe, care vor dansa şi interpreta melodii fredonate de milioane de oameni din întreaga lume, hituri din repertoriul trupei ABBA, precum "Mamma Mia", "Voulez-vous", "Dancing Queen" sau "The winner takes it all", şi garantând celor prezenţi o experienţă de neuitat.
"Mamma Mia!" este musicalul care bucură întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc şi mamele, şi fiicele. Nu sunt doar amintirile şi emoţiile mele în show, ci ale câtorva generaţii. E o provocare acest rol minunat şi complex, dar asta îmi place foarte mult, sunt trei ore intense de cântat, dansat şi actorie. Iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puţine ocaziile în care ne adunăm atât de mulţi artişti, din generaţii diferite, pe aceeaşi scenă, cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!", declară Loredana.
 
Loredana va putea fi admirată în interpretarea magistrală a Donnei Sheridan, o femeie puternică şi independentă care îşi creşte singură fiica, iar reunirea cu personajele din trecutul ei îi va schimba radical viaţa.
Horia Brenciu îl interpretează pe exuberantul Harry Bright, artistul împărţind aceleaşi iniţiale şi o extraordinară poftă de viaţă cu personajul din musical.
 
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk va juca rolul lui Sam, unul dintre "taţii" lui Sophie, care revine pe insula grecească pentru a lămuri misterul tinereţii sale.
 
Adrian Nour interpretează rolul celui mai boem personaj dintre cei trei taţi, excentricul Bill.
 
Anca Ţurcaşiu a impresionat în numeroase piese de teatru, filme, în musicalurile "Chicago" şi "My Fair Lady", iar în "Mamma Mia!" interpretează rolul Tanya, o adevărată pată de culoare a spectacolului.
 
Ecaterina Ladin, joacă rolul încântătoarei Rosie, o scriitoare nemăritată, tocilară şi puţin supraponderală, care cucereşte publicul prin firea sa amuzantă şi sinceră.
 
"Mamma Mia!“, un spectacol urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de ţări, în top 10 al celor mai longevive show-uri din toate timpurile.
 
Personajele spun o poveste despre iubire, relaţii, prietenie, pe versurile melodiilor trupei ABBA, care va impresiona şi publicul român datorită distribuţiei şi a  producţiei de amploare. Povestea scrisă de Catherine Johnson este imaginată în paradisul unei insule greceşti.
 
Musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End şi apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturgul Catherine Johnson şi producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson şi Bjorn Ulvaeus, foşti membri ai formaţiei ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia "Mamma Mia". Musicalul a întrecut producţii originale de pe Broadway, precum "The Sound of Music", "The King and" şi "Damn yankees".
 
"Mamma Mia!" este al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway şi al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentaţii.
 
Datorită succesului international înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth şi Stellan Skarsgard în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul "Mamma Mia 2".
 
Biletele au preţuri ce pornesc de la 69 lei, putând fi achiziţionate din reţeaua www.iabilet.ro.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.