Mii de turişti şi constănţeni au profitat duminică de vremea frumoasă şi au luat cu asalt staţiunea Mamaia şi zona istorică a Constanţei, plimbându-se pe promenada din staţiune sau pe faleza din municipiu, mulţi alegând chiar să stea pe plajă, să se joace în nisip cu copiii sau să facă poze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Staţiunea Mamaia a fost preferată, în minivacanţa de 1 Mai, de mii de turişti, precum şi de mulţi constănţeni, în condiţiile în care a fost o zi însorită şi caldă faţă de vremea mohorâtă din ultima perioadă.

Oamenii s-au plimbat pe promenada din Piaţeta Perla, au mers cu biciclete sau cu role pe pista special amenajată sau chiar au stat la plajă, nu puţini fiind aceia care s-au descălţat şi au intrat în apa mării.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Părinţii au venit cu copiii pe plajă, iar în timp ce unii s-au jucat volei sau badminton, alţii au preferat un picnic pe nisip.

După plimbare, cei mai mulţi turişti au luat cu asalt terasele din staţiune, în jurul prânzului toate mesele fiind ocupate.

Cei care au dorit să vadă staţiunea ţi de la înălţime au ales o plimbare cu telegondola sau un tur cu autobuzele etajate.

Aceeaşi agitaţie a fost şi în municipiul Constanţa. Zona preferată atât de localnici, cât şi de turişti pentru plimbare - faleza Cazinoului - a fost neîncăpătoare. Oameni de toate vârstele au admirat marea, au fotografiat Cazinoul, au ascultat melodii interpretate de diverşi cântăreţi la vioară sau la chitară sau au cumpărat suveniruri de la vânzătorii ambulanţi.

Aglomeraţie a fost şi în portul turistic Tomis, dar şi în Piaţa Ovidiu şi la restaurantele din zonă. 

Oamenii au spus că au ieşit la plimbare pentru a profita de vremea frumoasă, ei susţinând că de 1 Mai vor merge la picnic aşa cum spune tradiţia. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.