Muzicienii englezi Mick Jagger şi Keith Richards au declarat într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, cu ocazia relansării albumului „Goats Head Soup”, care cuprinde setlistul original din 1973, remixat, dar şi demo-uri şi interpretări live, între altele, că sunt nerăbdători să revină pe scenă şi că retragerea din activitate nu este o opţiune pentru ei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Goats Head Soup” este unul dintre albumele preferate de Keith Richards din discografia The Rolling Stones. Una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei, „Angie”, inclusă pe disc, a fost compusă de el pe când se afla internat la dezintoxicare, cu gândul la fiica nou născută, Angela, al doilea copil al lui cu Anita Pallenberg.

Melodia a debutat pe primul loc în top. Jagger a declarat la acel moment pentru Rolling Stone că noul album este mult mai orientat decât „Exile On Main Street”, însă acum nu mai este atât de sigur de asta. „Spun tâmpenii d-astea când promovez albume. Trebuie să iei asta cu un praf de sare”, a declarat el.

Richards vede „Goats Head Soup” şi acum - la fel ca în autobiografia „Viaţă/ Life” - drept începutul unui important capitol din viaţa sa, când s-a îndrăgostit de Jamaica. „A devenit a doua mea casă”. Acolo a colaborat cu numeroşi muzicieni, cu care a continuat să cânte ani mai târziu. 

Recent, Mick Jagger a primit un telefon din partea casei de discuri. În timp ce se lucra pentru republicarea albumului, echipa a găsit nişte înregistrări nefolosite. „Îmi amintesc că m-am gândit: «Oh, nu». Înregistrări nelansate, pentru mine, înseamnă întotdeauna multă muncă. Este un fel de «lucruri care nu ţi-au plăcut şi pe care nu le-ai finalizat»”. Şi-a schimbat părerea după ce le-a ascultat: „De fapt, nu sunt rele deloc”.

Albumul, apărut în formula Jagger, Richards, Mick Taylor, Bill Wyman şi Charlie Watts, a fost relansat vineri. Între noutăţi se numără „Criss Cross”, „Scarlet”, cu Jimmy Page la chitară ritmică, şi „All the Rage”, pentru care Jagger a scris versuri noi.

The Rolling Stones 1973 (Foto: Aubrey Powell)
The Rolling Stones 1973 (Foto: Aubrey Powell)

Când a început anul 2020, The Rolling Stones urma să pornească într-un nou segment nord-american al turneului „No Filter”. Toate datele de concert au fost amânate din cauza pandemiei.

Muzicienii au demarat însă alte proiecte: Jagger, în vârstă de 77 de ani, lucrează la nişte proiecte documentare, scrie piese şi se menţine în formă. „Am cântat destul de mult şi am făcut destul de mult sport. Nu sunt într-o situaţie proastă. Nu îţi poţi plânge de milă. Dar, da, îmi lipseşte să urc pe scenă”.

Richards, în vârstă de 76 de ani, s-a bucurat de cele mai recente concerte susţinute, în 2019, care au urmat intervenţiei pe cord suferite de Jagger. „Am fost foarte dezamăgit în martie când am spus «asta arată rău». O săptămână mai târziu, ei au început să spună «vom anula primele câteva concerte». Şi am spus «am o senzaţie, chestia asta este prea mare pentru noi, e prea mare pentru oricine»”.

Chitaristul a rămas în casa din Connecticut vara aceasta, „Nu prea des, ieşim şi ne oprim la o cafenea pe marginea drumului”, a povestit Richards, care a subliniat că poartă mască sanitară. „Oh, da, sunt un bărbat mascat. Vreau să spun, este ceea ce trebuie să faci. O port şi în pat!”. A ascultat cel mai recent album al lui Bob Dylan, „Rough & Rowdy Ways”, care îi place foarte mult, şi a lucrat la piese noi.

La finalul lunii aprilie 2020, The Rolling Stones a lansat „Living in a Ghost Town”, prima piesă originală a trupei în decurs de opt ani. „O aveam la păstrare. Am vorbit cu Mick prin martie şi i-am spus «dacă este un moment să lansăm asta este acum»”.

Mick Jagger a spus că este unul dintre cântecele înregistrate relativ recent, înainte de pandemie. El i-a adăugat câteva versuri şi a modificat pasaje de voce. În prezent, lucrează la alte melodii din aceeaşi perioadă pentru a le finaliza.

„Cred că avem cinci, şase sau şapte piese făcute”, a spus Richards. „Acum, poate că ar trebui să ne gândim să le lansăm într-un alt mod”.

Jagger îşi face griji privind viitorul muzicii live, mai ales în SUA: „În Europa, am avut concerte la scară mică, concerte cu distanţare fizică. Poţi vedea că încep concerte în diverse părţi ale lumii - Noua Zeelandă, Australia şi aşa mai departe. Dar, în ceea ce priveşte SUA, nu ştim ce aduce viitorul. Sunt mulţi oameni care nu mai au slujbe, pierd bani. Va mai fi la fel? Va fi mereu diferit? Pur şi simplu nu ştim acum”.

El a subliniat că este nerăbdător să păşească iar pe scenă cu trupa, oricând s-ar întâmpla asta. „Am putea cânta pentru foarte puţini oameni. Chiar dacă am putea fi suficient de norocoşi să vindem bilete, este posibil să nu putem cânta în faţa tuturor în acelaşi timp”. Jagger a menţionat că este dispus să susţină cu The Rolling Stones concerte la care să fie obligatorie distanţarea fizică.

Şi Richards urmăreşte cu interes ce se întâmplă: „Sper, ca toată lumea, că va fi disponibil curând un vaccin foarte bun. Şi nu ar fi rea nici o schimbare de regim”. 

Retragerea nu este o opţiune pentru trupa britanică. „Puteţi să îi spuneţi obişnuinţă”, a adăugat Richards. „Asta facem. În plus, mai este o chestie între noi - «Care va fi primul care va coborî din autobuz?» Trebuie să fii dat afară sau lăsat în staţie, corect? Chiar nu îmi imaginez să fac altceva”.

În 2022, The Rolling Stones va marca 60 de ani de la primul concert susţinut. Keith Richards speră să marcheze acest moment pe scenă. „Sper că vom fi toţi acolo. Este ceva ce aştept cu nerăbdare”.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It's Only Rock 'n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997).

În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989. Cel mai recent disc al formaţiei, „Blue & Lonesome”, a fost lansat în 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.