Cântăreaţa Mariah Carey a fost dată în judecată pentru daune de 3 milioane de dolari de producătorii unor concerte pe care ar fi trebuit să le susţină în octombrie 2016 în Argentina şi Chile, la un an după ce artista i-a acţionat în instanţă, pentru că au încălcat contractul semnat, scrie hollywoodreporter.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unei plângeri înregistrate, miercuri, la o instanţă federală din California, FEG Entretenimientos susţine că artista nu avea dreptul să anuleze „unilateral” cele două concerte.

În ianuarie 2017, Mariah Carey a dat în judecată FEG Entretenimientos pentru încălcarea ontractului semnat, susţinând că ea a anulat spectacolele din octombrie 2016 din Argentina şi Chile, pentru că această companie nu i-a oferit toată suma stabilită până la termenul limită stabilit.

Procesul intentat de FEG Entretenimientos se referă, de asemenea, la încălcarea contractului de către artistă şi compania ei, Mirage Entertainment, precum şi la defăimare.

Compania FEG, cunoscută şi drept Fenix, susţine că deşi nu respectă întotdeauna termenul limită pentru plata artiştilor cu care colaborează, aceştia îşi primesc întotdeauna sumele stabilite pentru spectacolele lor.

Potrivit procesului, acordurile cu privire la cele două concerte erau datate în 21 iunie 2016, dar au fost executate şi trimise la United Talent Agency (UTA) abia la sfârşitul lunii septembrie. În plus, susţine Fenix, contractul nu sugera că „respectarea termenului stabilit pentru plată este esenţială” şi că încălcarea acestui termen ar duce la încetarea acordului.

Mariah Carey ar fi trebuit să susţină concertele pe 28 octombrie în Argentina şi pe 30 octombrie 2016 în Chile, dar până pe 25 octombrie a acelui an, încă exista o mare parte din sumă stabilită care nu îi fusese plătită, iar artista a anulat spectacolele. 

Potrivit Fenix, compania a plătit aproximativ 75% din suma totală până la acel moment şi a aflat despre decizia cântăreţei de a anula spectacolele prin intermediul presei.

Potrivit plângerii, cântăreaţa ar fi trebuit să îi pună la dispoziţie companiei 48 de ore pentru a rezolva orice problemă în privinţa obligaţiilor sale, înainte de a pune capăt acordului.

„Anularea unilaterală a spectacolelor din Argentina şi Chile – cu doar trei zile înainte de cel din Argentina şi mai puţin de o săptămână de cel din Chile – reprezintă încălcări ale obligaţiilor ei”, a scris avocatul Robert Allen.

Fenix mai susţine că Mariah Carey a publicat declaraţii false şi defăimătoare pe Twitter, sugerând că spectacolele au fost anulate din cauza neglijenţei companiei, ceea ce a dus la apariţia îndoielii în rândul clienţilor său cu privire la capacitatea acesteia de a plăti artiştii cu care colaborează.

FEG Entretenimientos cere plata unor daune de peste un milion de dolari, generate de anularea concertelor, şi daune de două milioane de dolari pentru defăimare.  

Mariah Carey, născută pe 27 martie 1970, a devenit cunoscută pe plan mondial la scurt timp după ce şi-a lansat albumul de debut, în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia, cu care s-a căsătorit în 1993. După divorţul de Mottola, în 1997, a început să introducă elemente hip-hop în piesele sale, însă popularitatea ei a început să scadă în 2001, după ce a părăsit Columbia Records. A revenit în atenţia publicului în 2005, cu un nou album pop, care a impresionat publicul şi criticii de specialitate. De-a lungul anilor, albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial, iar artista americană a câştigat numeroase trofee prestigioase, inclusiv cinci premii Grammy.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.