"Zăpadă de August / First Snow of Summer", lungmetrajul de debut al regizorului Chris Raiber (Kupetzky, Walking on Sunshine) va putea fi văzut în avanpremieră, în 21 de oraşe din ţară, în cinematografele din reţeaua Cinema City, de la ora 19.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Basmul underground austriac va închide sezonul de vară cu o atmosferă de realism-magic în Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Deva, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Severin, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Thomas Prenn, o prezenţă cunoscută pe scenele marilor teatre internaţionale (Teatro alla Scala, Deutsches Theater Berlin, Volksbuhne Berlin) şi câştigător al Premiului Juriului la Cannes în 2021, în secţiunea Un certain regard, dă viaţă pe marele ecran lui Alexander, un introvertit şarmant care preferă să picteze cu tuburi de spray în loc de pensule, care a crescut cu citate din filme cu cowboy şi care lucrează într-un birou micuţ de obiecte pierdute la metroul din Viena. Acolo o cunoaşte pe Caro, interpretată de Verena Altenberger, premiată în numeroase festivaluri internaţionale pentru rolul său de debut în "The Best of All Worlds" (r. Adrian Goiginger). Caro este o extrovertită autentică, îndrăgostită de prăjituri şi tatuaje, care lucrează într-un magazin de pălării în spaţiul aceluiaşi metrou vienez şi care pare că ascunde un secret. În ciuda promisiunilor pe care şi le făcuseră fiecare sieşi, de a nu se îndrăgosti, întâlnirea lor mişcă rotiţele Universului astfel încât vara se transformă în iarnă.

„Sunt foarte încântat că filmul ajunge în România, că publicul de aici va avea şansa să cunoască această poveste sensibilă şi vulnerabilă pe care am scris-o şi regizat-o. Pentru mine este extrem de personală, a fost filmată în Viena, oraşul în care am crescut şi cu care am o conexiune extrem de puternică şi reuneşte fragmente din propriile mele amintiri. În plus, zugrăveşte un crez pe care-l am şi anume că deşi mai întotdeauna o poveste de dragoste este şi o poveste a suferinţei, este singura care merită cu adevărat trăită şi spusă mai departe, pentru că a risca să iubeşti înseamnă să descoperi singurul spaţiu în care transformarea autentică se poate petrece.", a declarat Chris Raiber, regizorul producţiei, pentru August Film.

"Zăpadă de August/ First Snow of Summer" este primul titlu pe care noua casă de distribuţie îl va aduce în România, iar acest lucru va fi marcat printr-o serie de evenimente speciale în ultimele zile ale lunii august. Lansarea în cinema va fi continuată sub umbrela campaniei #GiveLoveAShot - o invitaţie la vulnerabilitate şi poveste a cărei desfăşurare va putea fi urmărită pe canalele de comunicare din Social Media ale August Film, oricine putând să se alăture. 

Filmul intră în cinema din 1 septembrie în peste 20 de oraşe din ţară. Programul complet va fi anunţat pe site-ul oficial începând cu 30 august.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.