Lungmetrajul live-action „Mulan”, producţie Disney regizată de Niki Caro, a înregistrat un debut modest pe marile ecrane româneşti,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul a generat încasări de 337.480 de lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinematogia, puţin mai mult de jumătate din cele obţinute weekendul trecut, la debut, de thrillerul „Tenet”.

Crystal Liu este Mulan, o tânără care se deghizează în bărbat pentru a-i lua locul în armată vârstnicului ei tată.

Compania Disney a ajuns în centrul unei controverse odată cu acest film, fiind aspru criticată în mediul online pentru că a filmat o bună parte din lungmetraj în provincia chineză Xinjiang unde guvernul este acuzat că încalcă drepturile omului. A fost lansată şi o campanie de boicotare a filmului, care la nivel global a generat încasări de 64,4 milioane de dolari.

În box office-ul românesc de weekend, pe locul al doilea s-a clasat comedia „Un tataie de coşmar/ The War with Grandpa”, regizată de Tim Hill. Robert De Niro joacă rolul unui bunic care este nevoit să împartă camera cu nepotul lui. Acesta din urmă, deranjat, decide să îi declare război în încercarea de a-şi recupera spaţiul.

Filmul a fost vizionat, în weekendul de debut, de 13.834 de spectatori şi a generat încasări de 304.197 de lei.

Thrillerul „Tenet” al lui Christopher Nolan, care weekendul trecut a debutat pe marile ecrane româneşti cu încasări de peste jumătate de milion de lei, a înregistrat în al doilea final de săptămână încasări de aproximativ 210.000 de lei, după ce a fost vizionat de 9.114 spectatori.

John David Washington este protagonistul filmului, o poveste originală de acţiune şi science fiction. Înarmat cu un singur cuvânt - „Tenet" - el luptă pentru supravieţuirea întregii omeniri şi călătoreşte prin lumea crepusculară a spionajului internaţional într-o misiune care se va desfăşura dincolo de timpul real. Din distribuţie mai fac parte Robert Pattinson, Elizabeth Debicki şi Kenneth Branagh.

„Babyteeth: Prima iubire”, regizat de australianca Shannon Murphy, este a treia premieră a weekendului care ocupă un loc în top 10. Filmul a debutat pe poziţia a şasea, cu 1.852 de spectatori şi încasări de 29.947 de lei.

Lungmetraj a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia 2019. Pentru interpretarea lui, Toby Wallace a primit premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor. Filmul spune povestea unei adolescente în vârstă de 16 ani (interpretată de Eliza Scanlen, starul serialului HBO „Sharp Objects”), bolnavă de cancer, care se îndrăgosteşte de un dealer de droguri.

Top 10 al box office-ului românesc este completat de drama romantică „După ce ne-am certat/ After We Collided”, cu încasări de 166.477 de lei în weekendul trecut, „Noii mutanţi/ The New Mutants”, cu 94.332 de lei, „Tot înainte/ Onward”, cu 27.968 de lei, „Soţii de militari/ Military Wives”, cu 6.184 de lei, „Lassie se întoarce acasă/ Lassie Come Home”, cu 4.442 de lei, şi de „Omul invizibil/ The Invisible Man”, cu 4.170 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.