O serie de 47 de obiecte de artă care au fost deţinute de artistul britanic David Bowie au fost vândute cu 24,3 milioane de lire sterline, joi, în prima zi a unei licitaţii programate pe durata a trei zile de casa Sotheby's din Londra, suma depăşind de peste două ori valoarea estimată, informează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 47 de lucrări de artă au fost estimate între 8,1 milioane de lire sterline şi 11,7 milioane de lire sterline.

Cea mai mare sumă a fost alocată pentru tabloul ”Air Power”, de Jean-Michel Basquiat, adjudecat pentru 7,1 milioane de lire sterline, peste dublul preţului de pornire, de 3,5 milioane de lire sterline.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Un alt tablou de Basquiat, datat în 1984, a fost adjudecat pentru suma 2,4 milioane de lire sterline, de peste trei ori mai mare decât cea la care a fost estimat.

Portretul ”Head of Gerda Boehm”, de Frank Auerbach, a fost adjudecat pentru 3,8 milioane de lire sterline, un nou record pentru artist, al cărui ultimul record a fost de 2,3 milioane de lire sterline. ”Vreau să cânt aşa cum arată această lucrare”, a spus David Bowie despre pictură.

Deşi cele mai valoroase lucrări de artă care au fost deţinute de David Bowie au fost adjudicate joi, alte 309 lucrări vor fi licitate vineri. Între artiştii care au semnat aceste lucrări se numără Damien Hirst, Peter Lanyon, Patrick Caulfield, Henry Moore şi Marcel Duchamp. 

Familia cântăreţului a păstrat lucrări de artă care au o ”semnificaţie aparte”, dar vinde restul colecţiei. 

David Bowie a murit pe 10 ianuarie 2016, la doar două zile după ce împlinise 69 de ani, în urma unei lupte de 18 luni cu cancerul.

David Bowie a fost cântăreţ, compozitor şi producător, câştigător a două premii Grammy. Albumele sale s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Activ pe parcursul a cinci decenii, frecvent reinventându-şi stilul muzical şi cochetând cu mai multe genuri, David Bowie a fost considerat de majoritatea criticilor muzicali un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii '70. Cântăreţul britanic s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte, în special din artă, filosofie şi literatură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.