Activismul şi nuanţa bej reprezintă trendurile ediţiei de anul acesta la Săptămâna Modei de la Londra, care a început vineri, iar Rose McGowan şi Gigi Hadid au atras atenţia pe podium prin combinaţii de materiale şi mesaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pentru prima dată în istoria de 34 de ani a evenimentului, London Fashion Week nu prezintă niciun articol vestimentar realizat din blană. 

Duminică, Vivienne Westwood a folosit podiumul ca scenă politică personală. Prezentarea ei a fost intitulată „homo loquax”, un termen ironic pentru „omul vorbăreţ”.

Modelele ei, între care actriţa devenită activistă Rose McGowan, au vorbit despre teme dintre cele mai diverse - de la Brexit la schimbările climatice.

Westwood nu a fost singurul creator de modă care a făcut declaraţii politice pe scenă. În deschiderea LFW, mai multe modele au cerut, alături de supravieţuitori ai incendiului din Grenfell Tower, dreptate în acel caz.

Victoria Beckham - cunoscută în trecut ca Posh Spice - a fost prezentă pentru a doua oară la London Fashion Week în calitate de designer, după 20 de ani de când a îmbrăţişat această carieră.

Într-o altă prezentare, a brandului Burberry, Gigi Hadid a atras toată atenţia prin coafura pe care a avut-o - cu sprâncenele decolorate complet şi mai multe şuviţe de păr lipite pe frunte şi obraji.

Potrivit criticilor de modă aflaţi la prezentări, bejul a fost culoarea predominantă în primele rânduri.

London Fashion Week este, alături de New York, Paris şi Milano, cel mai important eveniment de modă din lume. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.