Liceul în care au fost filmate scene din serialul "Twin Peaks", în regia lui David Lynch, a fost închis pe 14 iunie iar demolarea lui va începe în 5 iulie, potrivit site-ului Dazed.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Clădirea este situată în oraşul North Bend, în statul Washington. 

Internauţii au imortalizat pentru ultima dată culoarele clădirii frecventate între alţii de Audrey, Donna şi Laura Palmer, personaje din serial. 

Courtenay Stallings, una dintre scenaristele seriei create de Mark Frost şi David Lynch, a publicat pe Twitter un videoclip cu liceul emblematic. 

"Liceul din Twin Peaks se închide astăzi", a scris ea. "Demolarea va începe în curând. Sunt atât de recunoscătoare că am petrecut o vreme aici (...). Odihniţi-vă în pace, dulapuri roşii. Ne revedem în visele mele". 

"Twin Peaks" este un serial de televiziune american creat de Mark Frost şi David Lynch, ce prezintă o anchetă realizată de agentul FBI Dale Cooper (Kyle MacLachlan), în urma morţii tinerei Laura Palmer (Sheryl Lee), câştigătoarea unui concurs de frumuseţe, în oraşul fictiv Twin Peaks. Episodul-pilot a fost difuzat pe 8 aprilie 1990 de postul ABC. Alte şapte episoade au fost produse, iar serialul a continuat cu un al doilea sezon, care a fost difuzat până pe 10 iunie 1991.

"Twin Peaks" a devenit unul dintre serialele de top din anii 1990 şi a primit elogii din partea criticilor pe plan internaţional. La câţiva ani după încheierea celui de-al doilea sezon, a devenit o producţie-cult, al cărei titlu a fost menţionat apoi în numeroase show-uri TV, reclame, benzi desenate, jocuri video, filme şi cântece.

Serialul a fost urmat în 1992 de un lungmetraj pentru marile ecrane, ”Twin Peaks: Fire Walk with Me”, care a fost conceput pentru a fi un fel de epilog al show-ului TV.

Serialul "Twin Peaks" a beneficiat de trei sezoane, cel mai recent, apărut în 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.