Cântăreţul american Kenny Rogers, care a fost inclus în Country Music Hall of Fame, şi-a anulat ultimele concerte din turneul de adio, din cauza unor probleme de sănătate, scrie AFP.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artistul în vârstă de 79 de ani, cunoscut mai ales pentru hituri precum „Lady" şi „The Gambler", se confruntă cu „o serie de provocări în ceea ce priveşte starea lui de sănătate”, potrivit reprezentanţilor săi. 

„Medicii cred că se va recupera, dar l-au sfătuit să anuleze toate spectacolele pe care le avea programate până la sfârşitul anului, pentru a se concentra pe recuperarea sa”, au transmis reprezentanţii cântăreţului.

Rogers s-a aflat în turneu în ultimii doi ani, iar acest turneu urma să se încheie în octombrie, în Nashville, cu un concert de adio. 

Artistul a anulat concerte între care se numără două care erau programate la Beacon Theatre din New York, precum şi o apariţie la festivalul Stagecoach din California.

„Nu am vrut să îmi ia prea mult timp să mă retrag. M-am bucurat de această oportunitate de a îmi lua rămas bun de la fani de-a lungul ultimilor doi ani”, a spus Rogers.

„Nu le-aş putea mulţumi niciodată cum se cuvine pentru susţinerea pe care mi-au acordat-o de-a lungul carierei mele”, a adăugat el.

Kenneth Ray „Kenny” Rogers, născut pe 21 august 1938, este un cântăreţ, compozitor, textier, actor şi producător muzical american. El a devenit cunoscut prin colaborările sale cu Dolly Parton şi datorită apariţiilor sale în filme şi programe de televiziune, precum „The Muppet Show”. Într-o carieră de aproape şase decenii, a lansat numeroase piese de mare succes, aparţinând nu doar genului country, ci şi altor stiluri muzicale, care s-au clasat în fruntea topurilor americane. Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de copii pe plan mondial, iar artistul american a fost recompensat cu numeroase distincţii şi recompense, inclusiv Grammy, American Music Awards şi Country Music Awards.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.