Justiţia britanică i-a refuzat joi lui Johnny Depp, 57 de ani, un proces în apel, după înfrângerea sa în faţa tabloidului The Sun care l-a calificat drept "un soţ violent" faţă de fosta soţie Amber Heard, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe 2 noiembrie, actorul din "Edward Scissorhands" şi "Pirates of the Caribbean", a pierdut procesul de defăimare la Londra contra News Group Newspapers (NGN), societatea care editează The Sun. Bazându-se în special pe declaraţiile actriţei, The Sun a invocat 14 episoade violente, publicate într-un articol din aprilie 2018, toate contestate de Depp, scrie BFM TV.   

După trei săptămâni de audieri, în iulie, în care a dezvăluit detalii din viaţa conjugală a cuplului, judecătorul Andrew Nicol a tranşat în favoarea tabloidului. El a estimat în judecata sa că afirmaţiile The Sun au fost "substanţial adevărate" căci "mare parte din presupusele agresiunile au fost probate".

După refuzul judecătorului de a-i permite să facă apel, Johnny Depp a sesizat Curtea de Apel. Dar pentru a obţine un al doilea proces, avocaţii actorului vor fi nevoiţi să se bazeze pe noi dovezi care nu au fost prezentate în primă instanţă, a precizat la începutul lui februarie judecătorul Nicholas Underhill. 

Depp a fost obligat să facă şi plata iniţială către NGN de aproximativ 630.000 de lire sterline, cheltuieli de judecată.

Odată cu pierderea procesului, Depp a părăsit franciza „Fantastic Beasts”, după ce i-a fost cerut să demisioneze. El a interpretat rolul vrăjitorului Gellert Grindelwald în seria de filme a Warner Bros. Depp a filmat o singură scenă pentru al treilea film, însă va primi întreg onorariul.

Johnny Depp şi Amber Heard s-au întâlnit pe platourile de filmare la "Rhum Express" în 2011, înainte de a se căsători în februarie 2015, la Los Angeles, în California. Cuplul a divorţat cu scandal în 2017. Actriţa a evocat atunci "anii" de violenţe "fizice şi psihologice", acuzaţii respinse de Johnny Depp. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.