Chitaristul grupului rock american Aerosmith, Joe Perry, a fost spitalizat de urgenţă sâmbătă seară, la câteva minute după ce a cântat într-un concert al lui Billy Joel, la Madison Square Garden din New York, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 68 de ani, Joe Perry s-a prăbuşit la ieşirea de pe scenă, a indicat pentru AFP purtătorul său de cuvânt. 

Perry a fost invitat în concertul lui Billy Joel unde a cântat piesa trupei Aerosmith "Walk This Way" din 1975. 

Muzicianul nu putea respira şi o echipă medicală i-a acordat asistenţă. El a fost spitalizat duminică, a explicat purtătorul de cuvânt, precizând că Perry s-a trezit şi este în stare să comunice. 

Chitaristul a anulat un concert pe care trebuia să-l susţină duminică în Florida, dar "ar trebui să îşi reia turneul ceva mai târziu în cursul acestei luni", potrivit aceleiaşi surse. 

Cauza exactă a stării sale nu a fost precizată. 

Joe Perry este unul dintre membrii fondatori ai grupului Aerosmith, născut în Boston în 1970.

El a povestit de mai multe ori că a suferit de dependenţa de alcool şi de droguri de-a lungul anilor, în special la sfârşitul anilor 1970. 

În 2016, el a leşinat pe scenă de data aceasta, în timpul unui concert al grupului Hollywood Vampires, o altă formaţie cu care colaborează. Atunci, starea sa a fost pusă pe seama oboselii, după ce chitaristul susţinuse mai multe concerte la rând. 

Joe Perry a concertat la Bucureşti, în 2010, alături de Aerosmith, şi în 2016, împreună cu The Hollywood Vampires.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.