Solista jazz Irina Sârbu şi Big Band-ul Radio vor susţine joi un concert de Crăciun la Sala Radio, sub numele „Christmas is Here!”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vor fi interpretate, sub bagheta compozitorului Ionel Tudor, unele dintre cele mai cunoscute cântece de Crăciun din toate timpurile.

Nu vor lipsi piese ca „Let It Snow”, „Have Yourself a Merry Little Christmas”, „Santa Claus Is Coming To Town”, „Jingle Bells”, „White Christmas” şi „Santa Baby”.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Irina Sârbu, apreciată pentru spiritul de improvizaţie, cântă de la jazz standard la etno-jazz şi, mai recent, partituri instrumentale redate vocal (precum „Hora staccato” şi „Hora mărţişorului”, de Grigoraş Dinicu, „Concertul pentru vioară şi orchestră în la minor”, de Bach).

A început să cânte jazz în 2002, formând împreună cu Andrei Tudor un duo (voce şi pian). În acelaşi an, a debutat ca interpretă de jazz în cadrul emisiunii „Povestiri din Studioul Artelor” a Radiodifuziunii Române. În vara anului 2003, a început să studieze cu Anca Parghel, care i-a devenit profesoară de canto şi improvizaţie şi care a avut o contribuţie esenţială în modelarea şi dezvoltarea artistică a solistei.

Un an mai târziu, Irina Sârbu a obţinut premiul pentru debut la Gala Premiilor Jazz pentru anul 2003. A ajuns astfel în atenţia câtorva muzicieni consacraţi de jazz şi a început să colaboreze cu instrumentişti şi compozitori precum Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian, Virgil Popescu, Pedro Negrescu, Sorin Zlat, Adrian Naidin, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Lucian Maxim, Ciprian Parghel şi Tudor Parghel. A susţinut recitaluri şi a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale de jazz, a cântat pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu”, dar şi în străinătate, la Viena, Paris, New York, Washington, Madrid, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Atena, Bruxelles şi Veneţia.

De-a lungul timpului, Sârbu şi-a perfecţionat tehnica vocală. Este în rpezent solista vocală a formaţiei Ethnotic Project, înfiinţată în 2015 împreună cu alţi cinci muzicieni. Ethnotic Project a lansat în 2015 albumul „Şapte scări”, apărut la casa de discuri Soft Records şi desemnat CD-ul etno-jazz al anului 2015 de către Institutul Cultural Român.

Concertul de la Sala Radio va fi transmis în direct, de la ora 19:00, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, şi în streaming live pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condiţiile respectării reglementărilor legale în vigoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.