INTERVIU - Vlad Ivanov: Nu sunt genul de actor care dă pagini să vadă câte replici are

Actorul Vlad Ivanov, care poate fi văzut pe marile ecrane în lungmetrajul ”Câini”, de Bogdan Mirică, începând cu 23 septembrie, vorbeşte într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre atracţia fatală pe care o stârnesc rolurile negative, despre roluri refuzate şi actori preferaţi, despre colaborările şi prietenia cu Andrei Şerban şi despre libertatea pe care şi-a oferit-o în urmă cu un deceniu, când a devenit freelancer.

Vlad Ivanov este Samir în lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mirică. În afara acestui rol, actorul a fost prezent în alte două producţii care au participat la Festivalul de Film de la Cannes - ”Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, şi ”Toni Erdmann”, de Maren Ade.

Alte patru pelicule în care joacă urmează să fie lansate în 2017, între ele se află ”True crimes”, de Alexandros Avranas, în care joacă Jim Carrey şi Charlotte Gainsbourg, şi ”Hier”, regizat de Bálint Kenyeres, laureat cu Palme d’Or pentru scurtmetraj în 2005.

Pe scena Teatrului Bulandra va putea fi văzut în trei montări ale regizorului Andrei Şerban şi, deşi are o activitate bogată, actorul se bucură că regizorii îi oferă partituri în filmele lor şi spune că încearcă să se ridice la înălţimea cerinţelor şi aşteptărilor.

Rolul Domnul Bebe din ”432” al lui Mungiu este, încă, un punct de referinţă al carierei lui Vlad Ivanov. ”Acel film şi acel personaj mi-au deschis uşa cinema-ul românesc şi mondial. Şi acum sunt oameni care se raportează la acel film şi la rolul acela şi mă invită la castinguri”, mărturiseşte el.

Vladimir Ivanov, născut pe 4 august 1969, la Botoşani, este actor de teatru şi film. A jucat în peste 35 de producţii cinematografice, de lung şi scurt metraj, şi de televiziune. Printre cele mai cunoscute pelicule din distribuţia cărora face parte se numără ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007), de Cristian Mungiu, ”Poliţist, adjectiv” (2009), de Corneliu Porumboiu, filmul colectiv ”Amintiri din Epoca de Aur” (2010), şi ”Poziţia copilului” (2013), de Călin Peter Netzer. Şi-a împrumutat vocea pentru docu-drama animată ”Crulic - drumul spre dincolo” (2011), de Anca Damian, iar Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles l-a recompensat cu un premiu pentru interpretarea din ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Aţi jucat numeroase roluri negative? Cum vă simţiţi în ipostaza asta?

Vlad Ivanov: Lumea mă încadrează într-o plajă de roluri negative. Pentru mine, toate sunt total diferite. Personajul meu din ”Câini” este foarte bine scris, foarte puternic şi lucrul acesta m-a ajutat foarte mult. Parcă a intrat cu totul în mine personajul. Am avut câteva discuţii cu Bogdan, să vedem cum îl abordăm şi poate să-i facem o biografie.

Şi ce aţi descoperit?

Vlad Ivanov: Nu am răspunsuri. Sunt motivaţiile mele. Întrebările pe care mi le pun. E mai bine să laşi publicul să îşi închipuie ce vrea, e mult mai puternic decât dacă aş spune: Uite, m-am gândit la chestia aia. Lumea m-a întrebat despre scena finală, cu poliţistul, dacă am ucis-o pe fată. Eu am un răspuns pentru asta. Eu am un răspuns, adică cu ce am jucat în cap, dar cred că e mult mai bine să laşi oamenii să îşi imagineze. Ca actor, mi-am imaginat că el a şi violat-o şi a şi omorât-o pe fată. În orice caz, ceva odios. Îmi place foarte mult să descopăr şi sigur se întâmplă ca, jucând, având succes cu personajele negative pe care le joc, producătorii, directorii de casting şi regizorii să mă distribuie cu preponderenţă în zona asta.

E mai ofertant un astfel de rol pentru un actor? Îşi poate expune mai bine calităţile printr-o aşa partitură?

Vlad Ivanov: Nu cred. Cred că există un fel de modă. Personajele negative au un farmec aparte pentru public şi, probabil, de asta sunt cele care rămân mai bine în mintea spectatorului. Există un fel de atracţie fatală, aproape.

Din cinematografia lumii există vreun personaj negativ care v-a marcat?

Vlad Ivanov: N-aş putea să spun, dar sigur că mi-a plăcut Anthony Hopkins în ”Tăcerea mieilor”, Jack Nicholson are multe roluri de genul ăsta. Da, sunt partituri de referinţă în cinema-ul mondial, dar nu mă raportez. Când încerc să intru în lumea unui personaj care îmi este încredinţat de regizor, nu mă gândesc la să-l fac mai rău decât l-a făcut Hopkins pe Lecter, încerc să înţeleg lumea lui, să îmi atrag lucruri din viaţa pe care o duce şi să-i găsesc şi o latură umană. Orice om din lumea asta, fie cât de rău, are şi o parte bună, ceva care te atrage. Probabil că şi asta devine fatal. Şi despre omul ăsta, Samir, când îl vezi în secvenţa aia când stă cu soţia pe iarbă şi discută nu-ţi dai seama ce e cu el. Abia la sfârşit vezi de ce e în stare.

Cum a fost realizată scena cu ciocanul?

Vlad Ivanov: Scena porneşte, foarte puternic, de când descoperă telefonul şi rămâne cu privirea pe pilă, în timp ce personajul lui Dragoş Bucur îmi vorbeşte. Din clipa aia, firul lui se rupe total şi nu-i vine să creadă că se întâmplă asta. În maşină, el e foarte liniştit. Chiar vorbeam cu Dragoş Bucur la filmare, apoi la post-sincron - chestia asta pentru Samir e ca şi cum ar tăia o gospodină ceapă. Asta face zilnic. Nu e ceva total nou. E un lucru care doar trebuie reglat, din punctul lui de vedere. De asta şi toată liniştea cu care o face. E ceva mecanic, fără să pună suflet, fără să pară implicat. Şi de aici e foarte puternică scena. Îţi dai seama că le face ca şi cum ar fi foarte normal.

Spectatorul se aşteaptă să se întâmple ceva, după momentul cu telefonul.

Vlad Ivanov: Da, dar nu ştie cum. La filmare era ceva atât de tensionat. Pentru că Bogdan mi-a spus: ”Cere-i un ciocan, după care uită-te pe geam şi, când consideri tu, omoară-l”. Şi Samir spune: ”Ai un ciocan?”. El nu ştie de ce-i cere şi răspunde: ”Da, vezi că-i acolo”. Îl ia şi, după aia, Samir se uită pe geam. Şi camera îţi arată că el se uită la copaci, tot peisajul şi dintr-odată... Mi-au povestit spectatori că, în sală, la scena asta, şi-au întors privirea de la ecran.

Cum a fost colaborarea cu Bogdan Mirică, fiind acesta primul lui lungmetraj?

Vlad Ivanov: Mi se pare un regizor, cu toate că e tânăr, foarte profund. Îşi urmăreşte, foarte exact, ideile, dar este deschis. Am avut nişte discuţii cu el şi ne gândeam cum să apucăm personajul, ca să spun aşa. La un moment dat, spunea: ”În timp ce povesteai, parcă intrai în personaj, mi se făcea şi mie frică de ce spuneai”. Am avut nişte discuţii foarte interesante despre locul ăla, pentru că el adună tot răul. Văzând filmul - l-am văzut o singură dată şi abia aştept să-l revăd - e ceva ce ţine de la primul cadru la ultimul. E ceva care intră în tine şi de care nu mai scapi. E ceva care nu e în regulă, la început, apoi simţi că e rău clar şi intră în tine şi nu-i poţi face faţă, nu poţi să-l respingi. Parcă te locuieşte. E un rău care parcă începe să te modifice.

Rolul Samir a fost scris special?

Vlad Ivanov: Nu cred. La un moment dat mi-a spus că m-a avut în cap, dar nu cred. Bogdan m-a sunat, mi-a dat scenariul să-l citesc, mi-a plăcut foarte mult, după aia am început să aveam discuţii. Un parcurs normal, zic eu.

În teatru sau film v-aţi aflat în postura de a refuza un rol?

Vlad Ivanov: Da, în special în teatru, după ce am plecat de la Teatrul Naţional, în urmă cu nouă sau zece ani, când am decis să fiu freelancer, pentru că statutul de actor bugetar îmi îngrădea cariera. Eram obligat să stau foarte mult la teatru şi nu aveam cum să fac şi filme. Din clipa aceea, am fost propriul meu stăpân. Am decis să pot hotărî ce vreau şi ce nu vreau să joc. Primul lucru care mă ajută în chestia asta este textul piesei de teatru sau al scenariului. Dacă îmi place foarte mult, nu contează - nu sunt genul de actor care dă pagini să vadă câte replici are - ce lungime are rolul, fac cu mare plăcere, dar trebuie să mă incite.

Ne puteţi da un exemplu de film sau spectacol în care ar fi trebuit să vă vedem?

Vlad Ivanov: Nu, nu ar fi ok. Au fost destule şi mă bucur că e aşa, pentru că am stat 15 ani într-un teatru, unde, după ce am tras linie, mi-am dat seama că am jucat în trei sau patru spectacole în care mi-a făcut plăcere să joc. În rest, am fost obligat să joc din cauza statututul meu de actor angajat. Poate că, la un moment dat, lucrurile astea trebuie schimbate, pentru că nu funcţionează aşa.

Toamna trecută, filmaţi pentru ”Perfect sănătos”, cu Anca Damian, acum, în iunie, mi-aţi spus că mergeţi în Maroc să filmaţi pentru ”Hier”, al lui Bálint Kenyeres. Ce ne puteţi spune despre rolurile acestea?

Vlad Ivanov: În ”Perfect sănătos” am un rol mic, este un personaj despre care se vorbeşte tot filmul şi mi-a plăcut mult să joc. Am fost nevoit să filmez la morga unui spital, personajul fiind mort şi am filmat chiar într-un frigider în care se ţin corpurile neînsufleţite şi a fost puţin scarry. Personajul are câteva secvenţe la începutul filmului, dar este important. Nu pot să vă spun nimic despre cel din Maroc, pentru că sunt sub contract cu ei şi mai avem o zi de filmare. E o clauză contractuală.

În ce alte producţii vă vom vedea după 23 septembrie, când e premiera ”Câini”?

Vlad Ivanov: Da. Anul viitor va fi filmul lui Călin Peter Netzer ”Ana, mon amour”, unde am o secvenţă. Este o secvenţă fabuloasă, aşa cum e scrisă, sper să fie şi bine jucată. Joc un preot. Filmul vrea să fie, mai întâi, într-un festival, apoi o să apară pe ecrane. Vor mai fi cel al Ancăi Damian şi cel din Maroc şi încă unul pe care l-am filmat în Polonia - ”True crimes”, cu Jim Carrey.

Dacă ar fi să alegeţi acum un personaj dintre cele jucate de-a lungul timpului, care ar fi?

Vlad Ivanov: N-aş putea să aleg unul, dar pot spune un lucru care este evident: acel film şi acel personaj mi-au deschis uşa  cinema-ul românesc şi mondial, şi acum sunt oameni care se raportează la acel film şi la rolul acela şi mă invită la castinguri - este vorba despre Domnul Bebe din ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”. Într-adevăr, acel film mi-a deschis orizontul. Sunt diferite grade de implicare. Până la ”432” am mai jucat în diverse coproducţii, dar rolul ăla chiar a deschis ochii multor regizori asupra potenţialului meu pentru cinema.

Şi cum se simte Vlad Ivanov cu atâtea oferte?

Vlad Ivanov: Bine. Sunt un om foarte normal. Nu pot să spun acum, glumind, că port povara succesului. Doamne fereşte” mă comport absolut normal, ca şi în clipa în care am făcut ”432”. Mă bucur în continuare că regizorii îmi oferă partituri în filmele lor, încerc să mă ridic la înălţimea cerinţelor şi aşteptărilor.

Începe stagiunea teatrală, unde şi în ce jucaţi?

Vlad Ivanov: Din câte ştiu, în perioada 21 - 30 octombrie, este Festivalul Internaţional de Teatru şi noi o să fim prezenţi cu cea mai recentă piesă regizată de Andrei Şerban cu noi, un colectiv de actori cu care am făcut şi ”Omul cel bun din Seciuan”, ”Carusel”. Tot la Teatrul Bulandra, mai am două spectacole, tot în regia lui Andrei Şerban, ”Omul cel bun din Seciuan” şi ”Ivanov”. Acolo e un colectiv care s-a sudat pe parcursul acestor trei spectacole şi îmi place să lucrez cu ei. Colaborarea mea cu Andrei Şerban s-a topit, dincolo de cea profesională, într-o prietenie de suflet. Mă bucur că rămâne mereu cuplat la realitatea românească, la ce se întâmplă, şi spune ceva cu spectacolele lui.

Despre regizori nu vă întreb, dar ce actor sau actriţă vă place cel mai mult?

Vlad Ivanov: Pot să spun despre actorii care nu mai sunt. Mi-a plăcut foarte mult Marlon Brando şi mă uit cu plăcere la filmele făcute de el, îmi place foarte mult Al Pacino. Sunt mulţi. Fiecare are particularităţile lui.

De la caz la caz, fie că e teatru sau film, sunteţi mulţumit pe deplin de jocul pe care îl faceţi într-un spectacol sau într-o peliculă?

Vlad Ivanov: Chestia cu mulţumirea totală nu prea e benefică pentru actori, mai ales în teatru. Sunt seri în care, cum spun actorii de teatru, coboară Dumnezeu pe scenă, lângă tine, dar şi noi suntem oameni - nu avem tot timpul aceeaşi energie, nu suntem tot timpul în starea cea mai bună, dar de asta am făcut şcoală, ca să putem avea nişte tehnici care să ne ajute să ajungem în starea cea mai bună. Spectatorului nu-i pasă că eşti bolnav sau altceva, el vine, dă banii pe bilet şi vrea să vadă un spectacol bun. Asta încercăm să facem. Dacă este un spectacol bun, el nu fluctuează foarte mult, are un nivel sub care nu poate să scadă. Dar dacă există acea seară magică, când toată lumea e cuplată la acea energie din scenă şi publicul are şi el o energie bună, atunci sigur că este un spectacol cu totul aparte.

Cum este publicul de teatru acum, în 2016?

Vlad Ivanov: Lumea vine la teatru, dar nu cred că mai acceptă - din ce simt eu - producţii ieftine. Sigur că sunt locuri în Bucureşti unde se joacă piese bulevardiere, unde lumea vine seara şi bea un pahar, e foarte bine că există o diversitate. E bine că lumea are de unde alege. Dar văd la Bulandra că publicul are o tradiţie. Şi la alte teatre se întâmplă la fel. Mi-aş dori mult să se întâmple un lucru - deja în spectacolele în care joc, ”Carusel”, ”Omul cel bun din Seciuan” şi ”Ivanov”, Andrei Şerban a reuşit să facă un casting cu actori din afară şi direcţia teatrului, prin Ducu Darie, i-a facilitat asta. Cu siguranţă, într-un teatru nu ai să găseşti niciodată toţi actorii potriviţi pentru o anumită piesă. De asta este important să fie un teatru de proiect. Nu un teatru cu actori angajaţi. În sistemul actual, eşti obligat să iei actori doar din teatrul respectiv. Ceea ce nu este bine. Pentru că sunt actori foarte buni în afară, poate mai buni decât cei din teatrul respectiv şi publicul de fapt asta vrea - producţii bune. În momentul de faţă, publicul are o sete de teatru autentic. Este important, ca spectator, să pleci modificat după un spectacol sau măcar cu o întrebare. Dacă pleci la fel cum ai intrat, înseamnă că ceva nu s-a întâmplat în acel spectacol.

Cum vedeţi încercările de schimbare legislativă în domeniul artelor spectacolului, în cinematografie?

Vlad Ivanov: Nu sunt foarte la curent. Pot să spun despre sălile de cinema, pentru că am fost prin ţară cu ”Bacalaureat”, al lui Cristian Mungiu, şi am constatat că sunt foarte puţine şi cele care sunt dau filme în condiţii foarte proaste. El face efortul ăsta, cu caravana, şi este lăudabil, dar este destul de singular în peisajul filmului românesc. Noi vorbim despre industria filmului românesc. Trebuie să fim serioşi - nu există nicio industrie a filmului românesc, există nişte oameni care fac filme şi care obţin nişte bani aşa cum o fac. Te duci cu căciula în mână pe la toate uşile şi începi să aduni bani. Nu există o industrie a filmului românesc, dar aceste lucruri care sunt singulare pentru că există nişte oameni entuziaşti care reuşesc să facă asta, pentru că au şi o recunoaştere internaţională, trebuie să fie legiferate la un moment dat, să devină un lucru normal. Deocamdată, astea fac parte din sfera suprarealismului. Ele nu sunt protejate de o lege şi nu ajută la nimic. Sper că în sensul ăsta se duc discuţiile la Ministerul Culturii, iar Corina Şuteu e un susţinător al filmului românesc. Sper să aibă şi susţinere.

Cum ar putea România să devină mai interesată de filmul românesc?

Vlad Ivanov: Asta ţine de educaţia fiecăruia. Mie îmi place să mânânc spaghete cu fructe de mare, altcuiva, ciolan cu varză. Este vorba despre gusturi. Ştim foarte bine că industria americană de film are o pondere foarte mare, în special în sălile de cinema din mall-uri. Lumea vine, îşi cumpără o pungă de popcorn şi, până sfârşitul filmului, nu se lasă până nu o mănâncă. Filmele româneşti sunt filme de artă, în general, care merg în festivaluri, au o altă tematică şi un alt limbaj cinematografic. Ţine de gustul fiecăruia. Sigur că şi mie îmi place să mănânc ciolan cu varză, dar parcă cer altceva. Sigur, eu fac parte din lumea asta şi trăiesc zi de zi cu lucrul ăsta. Sunt foarte mulţi oameni care îşi împart gusturile între flmele de artă şi gustă şi celelalte filme. Au toate loc în peisaj. Dacă s-ar proiecta mult mai des, dacă ar fi săli, sunt foarte mulţi de dacă pentru ca publicul să poată fi educat, da. Depindem foarte mult de bugete. Cu banii cu care regizorii români fac un film, în America acei bani reprezintă bugetul de promovare. Aşa s-a născut, într-o oarecare măsură, minimalismul românesc în film, pentru că am făcut filme cu câteva sute de mii de euro, poate şi mai puţin, şi asta e. Să sperăm că va fi mai bine. Speranţa moare ultima. Nu vreau să fiu nici sceptic, nici pesimist, dar sunt bucuros că, în pofida atâtor şi atâtor probleme, producătorii şi regizorii găsesc resurse să facă film.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.