Scenarista şi regizoarea Sarra Tsorakidis, premiată anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi la Anonimul IIFF pentru scurtmetrajul „Kaïmós”, vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre condiţia de femeie-cineast, considerându-se norocoasă că lucrează în aceste vremuri în care se poate face film „cu adevărat”, despre cum a parcurs perioada de izolare şi despre planurile de viitor.
„Kaïmós”, al cincilea scurtmetraj pe care l-a regizat, i-a adus premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020 şi trofeul „Ovidiu Bose-Paştină” la Anonimul 2020. În urmă cu doi ani, pentru scurtmetrajul „Iederă” a primit un premiu special la festivalul NexT, apoi o nominalizare la Gopo 2019.
Filmul „Kaïmós”, din distribuţia căruia fac parte Maria Popistaşu, Simona Popescu şi Victoria Cociaş, este o poveste cu iz personal, inspirată de moartea bunicii.
După mulţi ani petrecuţi în străinătate, Eli se întoarce acasă pentru a participa la incinerarea mamei sale. Revederea cu familia scoate la suprafaţă neînţelegeri vechi şi probleme nerezolvate.
În vârstă de 32 de ani, Sarra Tsorakidis se consideră norocoasă că trăieşte şi lucrează în aceste vremuri când o femeie poate face film cu adevărat.
„Nu simt că am fost discriminată vreodată. Dar asta poate şi pentru că sunt o fire mai vulcanică. Dacă simt că ceva e incorect vorbesc despre asta. Cred că a fost la fel de greu pentru mine cum a fost şi pentru bărbaţi. Nu cred că le e nici lor mai uşor. Singurul lucru, să zicem, e că suntem mai puţine care facem film, dar o să tot crească numărul”.
Ea continuă: „E adevărat că, la început, când am intrat la facultate, era preconcepţia că nu există fete care fac şi că nu se poate. Mai ales la Imagine. Acolo era discuţia cea mai mare, dar eu mă consider norocoasă că m-am născut când m-am născut, pentru că e prima dată când poţi să faci film cu adevărat”.
I se spunea că femeile sunt „prea sensibile” pentru a face faţă vieţii grele de platou. De altfel, sunt foarte multe femei care lucrează pe platourile de filmare, în funcţii care presupun mult mai mult efort.
„Mie mi se pare că asistent principal de regie este foarte greu. Şi sunt multe femei care fac asta foarte bine. E un stres mai mare, responsabilitatea e mai mare. Ca regizor, recunosc, e stresant, dar, pe de altă parte, eşti şi cumva protejat de ceilalţi, de producători, de asistent”.
„Kaïmós”, povestea unui om care nu e acasă nicăieri
Sarra Tsorakidis spune că a fost mereu fascinată de personaje care sunt puse în situaţii pe care nu le pot controla şi care le dezvăluie mai mult defectele decât calităţile.
„Ideea filmului mi-a venit când bunica mea a fost incinerată, în urmă cu trei ani. Mi s-a părut foarte inspirant sunetul din crematoriu atunci când coboară persoana decedată în subsol. Sunetul acela m-a făcut să mă gândesc că starea poate fi transpusă într-un scenariu”.
Pentru că la crematoriu nu există slujbă, e linişte, asta poate dezvolta ideea de ce se întâmplă atunci când moare cineva şi nu se spune nimic. „Liniştea asta apăsătoare trebuie umplută cu ceva. De obicei, ba e umplută cu râsete, ba cu reproşuri. Mie aşa mi se pare că e într-o familie”.
Eli, personajul principal, este un om care vine din afară undeva care se numeşte acasă, dar „Kaïmós” este povestea unui om care nu e acasă nicăieri, mai afirmă regizoarea.
Scenariul a fost scris în 2019, proiectul a obţinut finanţare la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei în toamna anului trecut, iar filmările au avut loc în martie, timp de patru zile, chiar înainte de izbucnirea pandemiei. „Am filmat şi s-a închis uşa”.
Montajul a fost făcut în câteva zile, înainte de izolare, apoi ea a început să lucreze la alte proiecte.
„Nu prea poţi face nimic online şi e şi bine să laşi un timp să treacă. Am făcut apoi nişte modificări şi asta a fost. La ce meserie am, nu prea am stat pe loc. Am lucrat destul de mult, mai ales de când au fost ridicate restricţiile, pentru că reclame se fac”.
Perioada de izolare, spune ea, nu a fost demoralizantă, ba chiar a fost binevenită. „Am stat, m-am gândit, am scris, am montat. Am avut noroc că am terminat filmul înainte, altfel m-ar fi frustrat. Aveam planuri să mă duc la doctorat anul ăsta, dar nu pot să mă gândesc la nimic, mă gândesc doar la când o să se termine toată nebunia asta”.
Iniţial, în brutul scurtmetrajului existau câteva trimiteri la perioada actuală, dar, la montaj, după ridicarea stării de urgenţă, a realizat că „poate nu e bine” şi le-a eliminat.
„Împreună cu producătorul, Paul Negoescu, m-am gândit ce să fac cu filmul ăsta. Ne-am gândit că e un scurtmetraj până la urmă. Nu ştii ce se întâmplă în 2021, nici în 2022, poate o să fie pandemie şi, ce faci?, ţii un scurtmetraj la sertar ca să... Până la urmă, important e să se vadă”, a subliniat ea.
Lungmetrajul de debut, în dezvoltare
Pentru că la cel mai recent concurs CNC a obţinut finanţare - de 1,42 milioane de lei - pentru lungmetrajul de debut, ea va intra în preproducţie cu „Ink Wash” (produs de Mandragora), pe care l-a scris împreună cu actriţa Ilinca Hărnuţ, care va interpreta rolul principal.
„Sunt deja într-un stadiu, să zic, avansat. Am majoritatea personajelor distribuite, locaţiile din Bucureşti sunt alese, trebuie să mai găsesc una în afara oraşului”.
Lungmetrajul spune povestea unei pictoriţe care acceptă să renoveze un hotel. Ea se îndrăgoşteşte de un bărbat mai în vârstă şi, după ce este dezamăgită, încearcă să se răzbune pentru ca, în final, să îşi accepte partea de responsabilitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
