Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a revenit în film după aproximativ trei decenii, odată cu rolul din „La Gomera”, cel mai recent lungmetraj semnat de Corneliu Porumboiu, care a avut premiera anul acesta la Cannes.
Szönyi, în vârstă de 70 de ani, interpretează rolul mamei personajului principal masculin, jucat de Vlad Ivanov. Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, ajunge pe insula La Gomera (Spania), pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt, un traficant aflat în arest la Bucureşti şi singurul din bandă care ştie unde sunt ascunşi banii.
Lungmetrajul a fost prezentat la festivalul Anonimul, în afara competiţiei, şi va rula în cinematografele româneşti din 13 septembrie, fiind distribuit de 42 Km Film şi Ro Image 2000.
Prezentă la proiecţia din cadrul festivalului de la Sfântu Gheorghe, actriţa a vorbit într-un interviu acordat News.ro despre filmul românesc de astăzi, despre ce a ţinut-o departe de marile ecrane şi ce a făcut-o să revină. Ea a mărturisit că Adnana este rolul său de suflet şi că se pregăteşte de un nou proiect. Vede cinematografia românească în creştere şi îşi doreşte mai multă emoţie pe ecran.
Prezentăm integral interviul acordat News.ro de actriţa Julieta Szönyi:
Cineaştii şi spectatorii au discutat, la Anonimul, despre filmul românesc, despre aşteptările pe care le au – şi unii şi ceilalţi – de la el. Dumneavoastră cum vedeţi filmul românesc acum? Ce aşteptări aveţi de la el?
Julieta Szönyi: Mi se pare că, după o perioadă de stagnare, a început să reînflorească în primul rând cu generaţia de tineri regizori foarte talentaţi care a apărut. E adevărat că e puţin, cum să spun, îmbâcsit de extrem de multele facultăţi de teatru, film, de unde nu ies totdeauna cei mai talentaţi oameni, dar urcă. Şi cred că abia de aici încolo va izbucni cu adevărat. Aştept să se treacă de la faza de mizerie, nenorocire, înjurături şi altele pe ecran la lucruri mai profunde, mai adevărate, mai constructive chiar, pentru cei care privesc. Şi, într-adevăr, să transmită emoţie, să transmită ceva, nu numai mizerie, că pe asta o vedem cu toţii.
Din perspectiva de spectator, credeţi că asta a îndepărtat publicul de filmul românesc?
Julieta Szönyi: Cred că e o problemă generală. Oamenii au acum acces la televizor, la internet, dar cred că nevoia de a ajunge la marele ecran, în sala de cinema, care este cu totul altceva decât experienţa de acasă în timp ce ronţăi ceva, va reveni.
După 1990, ce s-a schimbat în percepţia oamenilor legat de filmul românesc?
Julieta Szönyi: Înainte de 1990 se lucra foarte mult pe simboluri, pe subtext, pe ce reuşeau să strecoare unii şi alţii, iar astăzi se spune pe nume lucrurilor şi nu mai e nevoie de atât de multă acoperire a textului şi a sensului, pentru că poate fi mai la vedere. Cred că tineretul nu mai are nevoie de aceste subtilităţi care, de multe ori, lungesc. Emoţia poate fi directă.
Nu credeţi că totuşi este nevoie de puţin mister?
Julieta Szönyi: De mister, da, dar poţi să spui ce ai de spus fără să fie nevoie să învălui adevărul în nu ştiu ce lucruri pe care să le bănuiască spectatorul.
Cum aţi ajuns să colaboraţi cu Porumboiu?
Julieta Szönyi: După 1989, probabil şi asupra mea a avut un efect tot ce s-a întâmplat. Văzând ce apare, cu mizeria despre care vorbeam, nu m-a mai interesat. Mi s-a părut că în zona asta nu am ce să caut. Şi cel care m-a readus cumva la dorinţa de a exista pe ecran a fost Corneliu Porumboiu. Pur şi simplu, m-am dus în dorul lelii, gândindu-mă: „Nu-i nimic, mă duc pe acolo”. Şi mi-a plăcut modul lui de a lucra, liniştea cu care ştia să ceară, profunzimea pe care o are.
Cum aţi lucrat cu Vlad Ivanov?
Julieta Szönyi: Am avut o supriză extraordinar plăcută să constat că omul care pe ecran pare un dur, în realitate este un om fin, delicat şi un actor excelent. Bine, asta se vede pe ecran, dar se simte şi în viaţă.
După „La Gomera” ce urmează?
Julieta Szönyi: Am un proiect, dar nu îmi place să vorbesc despre lucrurile astea decât atunci când se întâmplă.
Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt calităţile indispensabile unei actriţe?
Julieta Szönyi: Important este să ajungi la adevărul, la sinceritatea rolului pe care îl ai de făcut.
Şi pentru un regizor?
Julieta Szönyi: Cred că cel mai important e să îşi găsească foarte exact distribuţia, să cupleze – ca stare şi comunicare – actorii şi să nu fie nimic disonant.
Care este cel mai de preţ lucru pe care l-aţi învăţat de-a lungul carierei?
Julieta Szönyi: Asta - să cauţi profunzimea rolului pe care îl ai de făcut, şi nu exteriorul.
Cel mai apropiat dumneavoastră şi cel mai solicitant care este?
Julieta Szönyi: Aş fi vrut să fie mai solicitante... Apropiat îmi este Adnana din „Toate pânzele sus”. Mi-a plăcut tot ce era de făcut. Îmi era extrem de la îndemână şi suntem foarte asemănătoare. Mi-ar plăcea să încep acum. Să am 20 de ani, dar cu mintea şi experienţa de acum. Ceea ce este imposibil. Trebuie să trecem prin tunelul vieţii ca să căpătăm experienţă.
După 30 de ani de la Revoluţie, cum vedeţi societatea românească?
Julieta Szönyi: Ca pe o masă care încearcă să îşi găsească drumul şi e încă în frământare. Suntem spre bine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
