Ada Solomon vorbeşte într-un interviu acordat News.ro despre cel mai nou lungmetraj al lui Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, care reprezintă al treilea film produs de ea şi propus de România pentru o nominalizare la Oscar. Producătoarea îl descrie ca fiind un film despre prejudecăţi ale oricărui popor din lume şi care îndeamnă la dezbatere. În plus, Ada Solomon abordează în interviu teme ca puterea dialogului şi condiţia femeii-artist şi afirmă că momentul în care filmul a fost propus pentru o nominalizare la premiile Academiei Americane de Film este unul propice, în special în ceea ce priveşte felul în care este văzut şi cât de cunoscut este Radu Jude astăzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectat în avanpremieră naţională la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a fost selectat în secţiunea Contemporary World Cinema a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (6 - 16 septembrie), aici urmând să aibă premiera nord-americană.

„Este un film despre prejudecăţi ale oricărui popor din lume”, spune Ada Solomon în interviu. „Este important în momentul în care vedem cum înfloreşte naţionalismul în lumea întreagă, în Europa, în special, să discutăm despre unde se poate ajunge”.

Lungmetrajul lui Radu Jude, primul film românesc recompensat cu Globul de Cristal la Karlovy Vary, a fost premiat recent cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival - Montenegro Film Festival.

El spune povestea realizării unei reconstituiri istorice a masacrului de la Odessa din Al Doilea Război Mondial pentru un spectacol de stradă.

Din distribuţie fac parte Ioana Iacob, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Alexandru Dabija, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul - de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

Ioana Iacob şi Alex Bogdan (Foto: Silviu Gheţie)
Ioana Iacob şi Alex Bogdan (Foto: Silviu Gheţie)

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de producătoarea Ada Solomon:

Se vrea filmul a fi un răspuns la problemele puse în spaţiul public, în ultimii ani, legat de Holocaust?

Ada Solomon: Se vrea o expunere a unor lucruri despre care se vorbeşte mult prea puţin. A unor lucruri pe care nu le-am învăţat nici acum 30 de ani la şcoală, şi despre care nu se vorbeşte în continuare în manualele de Istorie. Cred că este important să avem o perspectivă corectă. O judecă fiecare după capacităţile proprii. Nu ne-am propus şi nu ne permitem să tragem concluzii. Sunt, mai degrabă, puneri în pagină - toate filmele lui Radu Jude, de fapt - şi expuneri de situaţii: aduceri aminte într-un context. Pe de altă parte, cred că este important în momentul în care vedem cum înfloreşte naţionalismul în lumea întreagă, în Europa, în special, în proximitatea României, poate chiar cel mai mult între vecinii noştri, să discutăm despre unde se poate ajunge. Sigur, condiţiile sunt diferite, sigur că suntem într-o altă etapă a societăţii, dar, pe de altă parte, pericolul cred că există şi, mai mult decât atât, cred că este de luat în considerare cât e un discurs bazat pe convingeri şi cât e un discurs oportunist, de conjunctură, pentru atragerea unei mase de votanţi, pentru a abate atenţia de la alte probleme care sunt gestionate prost. Cred că lucrurile despre care vorbeşte filmul ăsta sunt extrem de actuale şi importante de discutat. Cred că mai mult decât orice ne-am dorit un punct de plecare pentru o dezbatere deschisă, publică.

Este un film foarte documentat - am aflat lucruri, pe altele le ştiam - de la cine a pornit ideea?

Ada Solomon: De la Radu, evident.

Ar fi putut fi un documentar? Condiţia de ficţiune face subiectul mai accesibil publicului?

Ada Solomon: Sigur că un film de ficţiune are şanse mai mari la un public mai larg. Oamenii se sperie de lucruri care sunt prea „grele”, complexe, dar cred că filmul ăsta are şi un fir narativ uşor de urmărit şi un personaj foarte ataşant, după părerea mea. Cred că această a doua direcţie a filmului - cea a condiţiei artistului femeie într-o lume de bărbaţi, în nişte construcţii cum sunt reconstituirile militare, care sunt dedicate bărbaţilor, inclusiv confruntarea cu autoritatea, care e complet diferită atunci când sunt faţă în faţă doi bărbaţi şi când ea se întâmplă între un bărbat şi o femeie - este una foarte importantă. Pentru moment, a fost mai puţin discutată, pentru că prima temă e atât de puternică şi de controversată. Filmul utilizează o uriaşă documentare şi Radu este o personalitate enciclopedică, cred că într-o altă viaţă trebuie să fi fost arhivar sau bibliotecar - pentru că este şi capabil să culeagă şi să pună cap la cap o seamă întreagă de citate, de referinţe, să le înmagazineze într-un discurs narativ. Şi asta e important, pentru că astăzi ne grăbim foarte mult şi nu mai avem răbdarea sau timpul să intrăm în profunzime şi atunci luăm lucrurile de la suprafaţă, la prima mână, fără a ne uita la mai multe referinţe, la mai multe păreri: cum se vede din perspectiva cealaltă, cum se confruntă perspectivele, cum se dezvoltă argumentaţia. Ne-am obişnuit, am senzaţia, mult prea mult să monologăm în loc să dialogăm. Cred în puterea dialogului şi trebuie să luptăm cât se poate de tare, nu numai să ne folosim gura, ci şi urechile, să ascultăm.

Mi-aţi vorbit despre acest film în februarie 2017, cu jumătate de an înainte de apariţia mişcărilor #MeToo şi #TimesUp. Această expunere se potriveşte momentului.

Ada Solomon: Da, şi din acest punct de vedere, filmul este foarte actual, apropo de un discurs larg. Şi este interesant pentru mine, cumva, că Radu a ales ca personajul principal să fie unul feminin. Ştiu de ce a ales, nu s-a gândit atât de mult la poziţia femeii artist, cât s-a gândit la cât de straniu e ca o femeie să se ocupe de un asemenea tip de spectacol, de un asemenea subiect. În general, tot ce înseamnă război, politică - şi reconstituirile militare, cu siguranţă - sunt teme abordate mai degrabă de bărbaţi. Cel puţin, momentan.

Fotografiile folosite, înregistrările video din anii 1940 şi cântecele militare sunt o parte importantă a filmului. Cât de greu v-a fost să le obţineţi?

Ada Solomon: În cazul unora a fost mai uşor, pe altele le-am obţinut mai greu. Meritul major este al lui Radu, el a colaborat mult cu Adrian Cioflâncă, un specialist în această perioadă şi care are o întreagă bibliografie. Radu citeşte enorm, vede enorm, în perioada de documentare, şi cam aşa s-au întâmplat lucrurile dinspre el. Are o plăcere de a săpa cât se poate de adânc într-un subiect, de a nu lăsa nimic neacoperit şi de a nu-şi lăsa vreo întrebare fără răspuns cu dovezi concrete.

Acesta este al treilea film la care aţi lucrat şi este propus să reprezinte România la premiile Oscar, după „Aferim!” (r. Radu Jude) şi „Poziţia copilului” (r. Călin Peter Netzer).

Ada Solomon: Este o responsabilitate, da. La „Toni Erdmann” (în 2017, pentru Germania, n.r.), nu m-am ocupat eu de campanie - nu a intrat în responsabilitatea mea - nici nu pot să visez vreodată că voi avea resursele şi susţinerea pe care o are un film german atunci când este în postura asta.

Care sunt şansele acum? Având în vedere şi subiectul.

Ada Solomon: Cred că este un moment mai propice, în special în ceea ce priveşte felul în care este văzut şi cât de cunoscut este Radu Jude astăzi faţă de, să spunem, supriza pe care a reprezentat-o „Aferim!”. El şi-a căpătat o notorietate în lumea cinematografică nord-americană cu „Aferim!”, ce a continuat cu „Ţara moartă”, care a circulat foarte mult în America anul trecut şi a fost extrem de bine primit, a fost lansat în cinematografe „Inimi cicatrizate” în SUA, din nou cu recenzii extraordinare, iar presa americană a scris deja despre „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” incredibil. Mie mi s-a părut ireal felul în care a fost primit şi reacţia imediată de la Karlovy Vary şi profunzimea analizei făcute de criticii americani.

Între altele, a fost considerat o critică adusă ţării, referitor la preconcepţii.

Ada Solomon: Din punctul acesta de vedere, cred că filmul nu rămâne strict românesc în niciun fel. Este un film despre prejudecăţi ale oricărui popor din lume. De asta mi se pare că el are o dimensiune internaţională. Vorbeşte despre un fapt local, care aparţine istoriei României, şi care este important pentru felul în care o privim şi cum ne poziţionăm faţă de ea, dar, în acelaşi timp, vorbeşte despre evitarea asumării posturii de călău, de opresor, a unui popor, care e valabilă pentru orice popor din lume. Orice ţară din lume are şi părţi mai întunecate de istorie. Şi astea au fost reacţii pe care le-am avut deja la Karlovy Vary. Oameni din Polonia, din Cehia ne-au spus că „ştii, asta ne aduce aminte de şi de”, diverse momente critice din istoria proprie. Şi nu este deloc întâmplător că filmul acesta a putut să fie finanţat din atâtea ţări. Este o coproducţie ceho-franco-bulgaro-germană, pe lângă România. Dacă nu ar fi avut această dimensiune, care să rezoneze în fiecare dintre ţările astea, nu ar fi primit sprijin. Este prima dată când un film al lui Radu Jude primeşte sprijin din Franţa, de exemplu. Şi am încercat şi cu celelalte.

Ce mai pregătiţi anul acesta?

Ada Solomon: Finalizăm acum „Distanţa dintre mine şi mine” al Monei Nicoară, care este un autodialog în timp între Nina Cassian şi Nina Cassian. Este un documentar cu Nina Cassian în ultimul său an de viaţă - această personalitate absolut fascinantă a culturii româneşti care îmi pare că este în acest moment prea puţin valorizată, uitată cumva - şi, pe de altă parte, este istoria unui secol prin viaţa şi istoria personală a ei. Conţine o serie de materiale de arhivă inedite, are o perspectivă asupra anilor 1960 şi începutul anilor 1970 pe care am uitat-o - ne uităm la comunism numai din perspectiva anilor 1980 şi uităm care era atmosfera anilor 1970, cum se întâmplau lucrurile atunci. Cred că e important ca oamenii să fie stârniţi să redescopere, să caute un pic mai adânc, să înveţe despre sine şi despre istoria recentă. În plus, vom lansa în toamnă în cinematografe, pe lângă „Barbari”, un film pe care l-am coprodus şi care îmi este foarte drag - „Singură la nunta mea” (Belgia-Franţa-România, n.r.), debutul în regie al Martei Bergman, care a fost prezentat la Cannes, în secţiunea ACID. Marta Bergman este o regizoare belgiană de origine română, iar în rolul principal a fost distribuită Alina Şerban. Este un film despre femei într-o notă pozitivă. Este vorba despre depăşirea condiţiei şi a barierelor, chiar dacă vii dintr-un mediu bazic şi dintr-o comunitate mică. Este un film care ironizează mai multe prejudecăţi, un film care face bine.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.