HomeFest, primul festival artistic care se desfăşoară în case şi apartamente private, va include în acest an vizionări de filme, performance-uri, spectacole de dans, pe parcursul a 11 zile de festival, între 15 şi 25 martie, în locuinţe din diverse zone din Bucureşti, precum cartierul armenesc, Vitan, Muncii, 13 Septembrie, strada Mântuleasa, Grădina Sticlarilor şi Pache Protopopescu, informează organizatorii evenimentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

HomeFest transformă de trei ediţii casele în ”sufragerii artistice” şi dormitoarele în ”scene de performance”, astfel că, gazde pentru spectacole de orice fel şi concerte, sunt "operatorii domestici culturali”, aşa cum au fost numite persoanele care îşi deschid uşile locuinţelor pentru artă.

Aşa cum i-a obişnuit pe participanţii de la ediţiile anterioare, biletul de intrare la evenimentele festivalului HomeFest este înlocuit de o carte adusă de spectator şi, la final, toate volumele strânse vor fi donate unor biblioteci din zona rurală.

Festivalul începe marţi, 15 martie, cu o serie de performance-uri reunite sub numele "FAMILY Dreaming & Lucid VITA”. Maria Hera şi Thanh Hoa Luong transformă visele în limbaj corporal, în spaţiul unui bloc din zona Ştefan cel Mare.

Vintilă Mihăilescu, invitat special, va vorbi, pe 16 martie, într-un apartament de pe strada Mântuleasa.

Artistul Farid Fairuz consideră că timpul este prima resursă esenţială care ne este furată. Acesta vede performance-ul actual ca pe un act de restituire a acesteia unui singur participant de sex masculin. Spectacolul lui poate fi văzut la Body & Friends Studio şi este prezentat în cadrul festivalului de Like CNDB 2016.

Alte performance-uri ale unor artişti locali sau străini sunt "BlueGorilla” (un duet de dans), spectacol ce vine din Amsterdam, cu Alice Pons şi Olivia Rechowsky, şi avanpremiera "Platon sau Who do you think you’re fooling”, cu Maria Balabaş, Nicoleta Lefter, Cristian Iftode, Mihai Balabaş, Mihai Barabancea, Daria Ghiu şi Alexandru Ciubotariu.

Şi spectacolele de teatru vor intra în casele particulare. Astfel, "Trei surori”, adaptare după Cehov a fost inclus în program. "Trei pe o bancă” (spectacol-lectură de Jean-Lorin Sterian) este prezentat astfel: "Cine mai sparge o bancă în ziua de azi? Un jurnalist deprimat, prietena lui şi prietenul prietenei lui. Jaful reuşeşte, dar cui îi pasă?”.

Filme de cartier şi filme despre Bucureşti vor fi proiectate pe pereţii apartamentelor în cadrul evenimentului. Prin urmare, o selecţie de proiecţii de filme observaţioniste realizate de la ferestrele unor apartamente în care a locuit Mugur Grosu, vor fi vizionate în zona Grozăveşti: "Tomis Nord Blues”, "Vecinii”, "Te iubesc / I love you”. Acestea sunt programate joi, 24 martie, de la ora 18.00. 

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul HomeFest. Pentru mai multe detalii şi noutăţi, doritorii de cultură domestică sunt invitaţi să viziteze site-ul HomeFest şi pagina de Facebook a festivalului.

HomeFest este un proiect Lorgean theatre / Homemade Culture. Parteneri permanenţi ai proiectului sunt Asociaţia Graphis 122 şi Tranzit.ro. Partener al acestei ediţii este programul Like CNDB 2016.

Proiectul este susţinut de Forumul Cultural Austriac şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.