Producătorul Harvey Weinstein, premiat cu Oscar pentru „Shakespeare in Love” (1998), a fost acuzat de mai multe femei, între care actriţa Ashley Judd, de hărţuire sexuală şi ameninţă acum că va da în judecată New York Times, după ce ziarul a scris că la adresa lui au fost făcute mai multe plângeri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

NY Times a publicat joi un articol cu titlul „Decades of sexual harassment accusations against Harvey Weinstein” (Decenii de acuzaţii de hărţuire sexuală la adresa lui Harvey Weinstein) în care a fost inclusă şi o declaraţie a producătorului.

El îşi cerea scuze pentru faptele sale: „Îmi dau seama că felul în care m-am purtat cu oamenii cu care am muncit în trecut a cauzat multă durere şi, sincer, îmi cer iertare pentru asta. Chiar dacă încerc să mă îndrept, ştiu că am un drum lung de parcurs”.

După această declaraţie trimisă în scris ziarului, avocatul lui Weinstein, Charles J. Harder, a transmis un comunicat în care susţine că articolul publicat de NY Times este defăimător, pentru că se bazează pe povestiri auzite şi informaţii incomplete.

New York Times a scris că Weinstein, în vârstă de 65 de ani, a reuşit să ajungă la o înţelegere cu opt femei care l-au acuzat de hărţuire sexuală şi contact fizic nedorit, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al publicaţiei, Danielle Rhoades Ha, a declarat că ziarul este sigur de cele scrise, adăugând că Weinstein „era la curent şi putea să răspundă acuzaţiilor din articol înainte de publicarea lui”.

Printre victimele raportate se numără actriţa Ashley Judd, un model şi două asistente ale producătorului. Acuzaţiile lor datează din ultimii 30 de ani, potrivit NY Times.

În articolul publicat, Judd povestea că în urmă cu 20 de ani a avut o întâlnire cu Weinstein într-o cameră de hotel din Beverly Hills, unde el a întrebat dacă poate să-i facă un masaj sau dacă ea ar dori să îl privească în timp ce face duş.

„Am apelat la terapeuţi şi plănuiesc să mă retrag puţin din companie pentru a rezolva această problemă”, a mai spus Weinstein în declaraţia transmisă NY Times şi Reuters.

Harvey Weinstein şi fratele lui Bob au înfiinţat, în 1979, compania Miramax. În 2005, ei au vândut-o şi au pus bazele The Weinstein Company. 

Producătorul este căsătorit cu designerul Georgina Chapman. Între filmele pe care le-a produs se numără „The English patient” (1996), „Malèna” (2000), „Gangs of New York” (2002), „Fahrenheit 9/11” (2004) şi „Django Unchained” (2012).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.